Antonescu: Voi propune parlamentarilor PNL să voteze în favoarea ridicării imunităţii lui Vlad Cosma

| 17 feb, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că va propune parlamentarilor liberali să voteze în favoarea încuviinţării ridicării imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma.

'Voi propune, voi cere colegilor mei să voteze pentru încuviinţarea acestei cereri', a spus Antonescu, la Parlament.

El a arătat că până la sentinţa definitivă liberalii cred în prezumţia de nevinovăţie în toate cazurile.

'Credem şi în acest caz ca şi în altele în prezumţia de nevinovăţie şi socotim nevinovaţi chiar pe cei împotriva cărora s-au început urmări penale sau acţiuni judiciare de alt gen, dar în situaţia în speţă am convingerea că pentru imaginea Parlamentului această cerere de ridicare a imunităţii trebuie încuviinţată şi voi cere colegilor mei, deputaţii liberali, să dea un vot favorabil pentru ridicarea imunităţii', a spus Antonescu.

Preşedintele Senatului a adăugat că a convenit cu deputaţii liberali din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor să propună introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, pentru ca acest proiect să fie discutat şi apoi respins de către Legislativ.

'Am convenit cu colegii mei liberali din Comisia juridică să propună introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege pentru amnistiere şi graţiere, să fie pus în discuţie şi să fie respins pentru ca să nu mai planeze asupra Parlamentului în general, asupra coaliţiei de guvernare, o temă falsă', a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ