Antrenorul Gerardo Martino pleacă de la FC Barcelona
Antrenorul argentinian Gerardo 'Tata' Martino şi-a anunţat despărţirea de FC Barcelona, după ce echipa catalană de fotbal a ratat şi ultimul său obiectiv din acest sezon, titlul de campioană a Spaniei, pierdut pe teren propriu, sâmbătă, în faţa rivalei Atletico Madrid.
De comun acord cu clubul, am decis să ne despărţim', a declarat Martino la finalul meciului de pe Camp Nou, încheiat la egalitate, 1-1.
'Regret profund că nu am reuşit să îndeplinesc obiectivele pe care clubul le-a stabilit la începutul sezonului', a precizat Martino, vizibil emoţionat, la conferinţa de presă, la care au fost prezenţi şi conducătorii clubului catalan, în frunte cu preşedintele Josep Maria Bartomeu.
Învinsă în finala Cupei Spaniei de Real Madrid (1-2) şi eliminată în sferturile de finală ale actualei ediţii a Ligii Campionilor chiar de Atletico Madrid, FC Barcelona a părut în acest sezon doar o umbră a irezisibilei echipe care a fascinat Europa sub comanda lui Pep Guardiola (2008-2012) şi Tito Vilanova (2012-2013).
Preşedintele Barcelonei a anunţat că are în vedere 'schimbări profunde' la echipa sa pentru viitorul sezon, precizând că numele viitorului antrenor va fi dezvăluit în cursul săptămânii viitoare. Principalul favorit, în opinia presei catalane, este fostul internaţional spaniol Luis Enrique, care pregătit anterior echipa secundă a clubului FC Barcelona, iar în acest sezon a antrenat formaţia Celta Vigo.