ANUL NOU, cea mai veche sărbătoare. Tradiţii şi obiceiuri din toată lumea

| 30 dec, 2013

Sărbătoarea Anului Nou deține recordul pentru cea mai mare vechime. Babilonienii îl sărbătoreau încă de acum 6000 de ani, la prima lună nouă de după solstițiu. Festivalul dura 11 zile, în fiecare zi desfășurându-se diverse activități. Apoi oamenii, ca și acum, își stabileau scopuri pentru noul an.

Un obicei des întâlnit la babilonieni era înapoierea echipamentelor agricole împrumutate. Cu această ocazie, regele trecea printr-un ritual de pocăință și era deposedat de putere pentru a petrece trei zile izolat și în rugăciune. Când revenea în lume se organizau ceremonii de restaurație pentru a-i asigura acestuia suportul din partea naturii, scrie Agerpres.

De Anul Nou, în Danemarca, oamenii obișnuiesc să spargă farfurii în ușa vecinilor. Se consideră că familia care are cele mai multe cioburi în fața ușii va avea parte și de cel mai mult noroc...

În Mexic se întâlnesc mai multe superstiții: scoaterea bagajelor afară pentru călătorii bune în anul ce vine și agățarea unor figurine în formă de oaie pe clanța ușii pentru prosperitate. De asemenea, mexicanii comunică de Anul Nou cu spiritele morților. Spiritismul are baze legale și o sesiune costă în medie în jur de 15 dolari...

În Irlanda, fetele singure cred că noaptea dintre ani este un prilej să-și găsească adevărata dragoste. Ele așază vâsc sub pernă visând la momentul magic când își vor cunoaște alesul. De asemenea, vâscul alungă și spiritele rele. În materie de politică, în Irlanda se crede că vântul din noaptea dintre ani poate prezice viitorul țării. Dacă bate dinspre vest aduce bunăstare, dacă bate dinspre est, britanicii vor domina politica.

Veșmintele cu buline și mâncărurile în formă rotundă par să fie alegerea filipinezilor pentru cumpăna anilor. Aceștia cred că vor avea parte de prosperitate pentru că punctele rotunde invocă monedele. De asemenea, aruncarea monezilor la miezul nopții semnifică belșug, creșterea veniturilor.

În Ecuador se confecționează sperietori de ciori care se ard la miezul nopții. Fiecare familie are propria sperietoare umplută cu ziare și bucăți de lemn, pe care o arde în fața casei. Tradiția spune că astfel se distruge tot răul acumulat în cele 12 luni trecute, deschizând calea către fericire. În această țară există și superstiția că lenjeria galbenă purtată de Revelion aduce optimism anul următor.

Chilienii, mai precis locuitorii orașului Talca, își sărbătoresc Anul Nou alături de rudele moarte. Porțile cimitirului se deschid la orele 11 noaptea, iar localnicii sunt întâmpinați de muzică clasică în surdină și de lumini fade, transformând cimitirul într-un loc festiv.

Mai cunoscut este poate obiceiul americanilor de a împărtăși un sărut pasional cu persoana iubită la miezul nopții, despre care se crede că va șterge amintirile neplăcute ale trecutului, deschizând calea către un viitor încărcat de dragoste.

Brazilienii întâmpină noul an cu lenjerie intimă foarte colorată. De obicei se poartă nuanțe vesele de roșu și galben în speranța atragerii norocului și a unui posibil partener. Dorințele de avere și dragoste se exprimă prin intermediul lenjeriei. Pe bulevardul Paulista sunt aprinse focuri în aer liber la miezul nopții. Într-o astfel de sărbătoare, focurile de artificii sunt vestitoarele Noului An.

În multe regiuni din Europa s-a păstrat tradiția ca primul care pășește în casa cuiva după miezul nopții să aducă un dar, o monedă pentru prosperitate, o pâine pentru îndestulare, sare pentru savoare sau tărie pentru voie bună. Se preferă ca acest ''first footer'' să fie bărbat cu părul închis la culoare.

Insula Madeira din Portugalia deține recordul pentru cea mai fastuoasă petrecere de Anul Nou. În 2007 s-au lansat câte 8.000 de artificii pe minut până s-a ajuns la un cumul de 600.000. Turiști din toată lumea se adună pentru a urmări spectacolul amețitor. Aici există obiceiul ca în noaptea dintre ani să se mănânce 12 smochine, care simbolizează 12 dorințe pentru anul ce vine.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ