Anul şcolar începe în condiţii speciale din cauza pandemiei. Ce reguli trebuie să respecte copiii
Anul şcolar începe luni în condiţii speciale din cauza pandemiei de COVID-19, care adaugă noi probleme celor deja cunoscute din fiecare toamnă - lipsa manualelor, lipsa toaletelor, lipsa avizelor de funcţionare pentru unele dintre unităţile de învăţământ.
În 12.423 de şcoli, elevii vor merge fizic la cursuri, în timp ce în 4.915 va fi adoptat scenariul hibrid de învăţare, iar în alte 262 de şcoli elevii vor învăţa exclusiv online. Dacă în 11 judeţe vor funcţiona scenariile verde sau galben, în Capitală nu se aplică scenariul verde, 607 unităţi de învăţământ fiind în scenariul galben, iar 29 în cel roşu. În total, 100.000 de copii ar urma să înveţe online. Conform ministrului Educaţiei, 87% dintre elevi au laptopuri şi tablete personale sau primite de la autorităţile locale, inspectoratele şcolare judeţene, şcoli. Sute de cadre didactice sunt spitalizate sau în carantină, iar 147 vor să se pensioneze, potrivit News.ro.
Conform celor mai recente date, 12.423 unităţi funcţionează în scenariul verde, 4.915 unităţi în scenariul galben şi 262 de unităţi în scenariul roşu.
Sunt 11 judeţe în care nu este nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu – Harghita, Caraş-Severin, Hunedoara, Ialomiţa, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoşani, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Vaslui.
În Bucureşti, nicio unitate de învăţământ nu este în scenariul verde, pentru peste 600 fiind aplicat cel galben şi pentru aproximativ 30 cel roşu.
La începerea anului şcolar, 106 cadre didactice sunt spitalizate, iar 293 sunt în carantină şi doresc să îşi desfăşoare activitatea în sistem online. Alte 91 de cadre didactice care au intrat în concediu medical. De asemenea, sunt 147 de cadre didactice care, începând cu 1 septembrie, au depus dosarele de pensionare la inspectoratele şcolare.
Aproximativ 100.000 de elevi vor învăţa în sistem online, iar potrivit ministrului Educaţiei, ”asigurarea de echipamente e în sarcina unităţii de învăţământ şi în acest moment, în conformitate cu ce au transmis inspectoratele şcolare, nu sunt probleme”. De asemenea, conform ministrului Monica Anisie, 96.312 profesori s-au format în această perioadă pentru predarea online, prin activităţile susţinute de casele corpului didactic.
În ceea ce priveşte manualele şcolare, Anisie susţine că ”absolut toate manualele de la absolut toate clasele, în afară de cele 8 titluri de la clasa a VIII-a, sunt postate pe site-ul Ministerului” şi le pot avea în format electronic toţi elevii şi profesorii.
STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2020-2021
Semestrul I - 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie - 29 ianuarie 2021)
Semestrul al II-lea - 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)
Vacanţele elevilor sunt programate astfel:
Vacanţă intrasemestrială (învăţământ preşcolar şi primar): 26 octombrie - 1 noiembrie 2020
Vacanţa de iarnă: 23 decembrie 2020 - 10 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: 30 ianuarie - 7 februarie 2021)
Vacanţa de primăvară
Paştele Catolic (2 - 11 aprilie)
Paştele Ortodox (30 aprilie - 9 mai)
Vacanţa de vară: 18 iunie 2021 - data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022).
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021.
Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.
Programul naţional ‚‚Şcoala Altfel’’ se va desfăşura în perioada 5 octombrie 2020 - 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este decisă de unitatea de învăţământ.
MĂSURI APLICATE ÎN ŞCOLI PENTRU PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRII CU NOUL CORONAVIRUS
Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei privind măsurile pentru începerea cursurilor şcolare în condiţii de siguranţă cuprinde ghiduri privind măsuri de sanitare şi de protecţie pentru fiecare nivel educaţional în parte.
Conform acestor ghiduri, în cazul tuturor ciclurilor de învăţământ, intrarea la cursuri se va face eşalonat, pe mai multe uşi de acces, la intervale orare stabilite în funcţie de zone sau de clădiri.
Traseele vor fi prestabilite la deplasarea în interiorul instituţiei de învăţământ cu păstrarea distanţei de un metru între copii/elevi.
Purtarea măştii de protecţie în interiorul unităţii de învăţământ este obligatorie în cazul personalului didactic şi al elevilor începând din clasele primare.
Igiena mâinilor trebuie să se realizeze frecvent, dar şi dezinfecţia şi aerisirea claselor de curs trebuie realizate zilnic. În fiecare zi se va face şi dezinfecţia diverselor materiale didactice utilizate la orele de curs.
Ghidurile mai prevăd ca, începând din clasele primare, să se asigure distanţarea de minimum un metru între elevi sau separarea cu plexiglas în situaţia în care asigurarea distanţei de un metru nu este posibilă.
De asemenea, pe lângă triajul observaţional de la domiciliu, se va face evaluarea stării de sănătate la prima oră de curs.
Actul normativ mai prevede Informarea permanentă a personalului, elevilor şi părinţilor/ reprezentant legal cu privire la măsurile de protecţie împotriva infecţiei SARS-CoV-2.
La apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile.
La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale întregii unităţii de învăţământ, pe o perioada de 14 zile de la data confirmării ultimului caz.
La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, aceştia au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB despre eveniment.
În perioada de suspendare a cursurilor, conducerea unităţii/instituţiei de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:
a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor;
b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor unităţii/instituţiei de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete, în colaborare cu DJSP/DSPMB;
c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul unităţii/instituţiei de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi la domiciliu.
RECOMANDĂRILE GRUPULUI DE COMUNICARE STRATEGICĂ - Cum trebuie purtată masca, ce înseamnă distanţă fizică şi cum se păstrează în curtea şcolii, dar şi cum protejăm vârstnicii
Potrivit recomandărilor transmise vineri de Grupul de Comunicate Strategică, ”trei lucruri ne ţin în siguranţă pe noi, dar şi pe ceilalţi, în orice situaţie am fi”:
Masca - trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât şi gura. Masca reduce masiv riscul de răspândire a virusului! Atunci când e purtată atât de către persoana potenţial infectată, cât şi de către persoana neinfectată, se reduce la minimum riscul de transmitere a virusul mai departe. Utilizarea măştii în spaţii închise (ex: o sală de clasă) previne transmiterea virusului atunci când mai multe persoane se află simultan într-o încăpere. Tot masca face să poată fi redusă distanţa minimă dintre persoane la cel puţin 1 metru în interior. Masca trebuie purtată şi în aer liber atunci când distanţa dintre persoane nu poate fi menţinută la cel puţin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeaşi zonă.
Nu înlăturaţi masca şi nu o purtaţi sub bărbie, în special atunci când vorbiţi în apropierea unei alte persoane sau în sala de clasă. Masca este individuală şi NU se oferă propria mască utilizată să fie purtată de o altă persoană.
Distanţa fizică trebuie păstrată la cel puţin 1 metru în interior, cu obligaţia purtării măştii, şi cel puţin 1,5 metri în aer liber, atunci când nu este purtată masca. Păstrând distanţa faţă de celelalte persoane aria de răspândire a virusului este redusă la minimum. Întrucât particulele care pot fi infecţioase sunt răspândite prin simpla vorbire, purtarea măştii şi distanţa fizică fac ca aceste particule să nu ajungă la celelalte persoane.
În sala de clasă, trebuie menţinută distanţa atât faţă de colegi, cât şi faţă de profesori, în timpul orelor, în pauze sau în momentul sosirii/plecării de la cursuri. În cazul orelor de educaţie fizică vor fi evitate acele activităţi care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent (ex: jocul de echipă cu mingea)
Mâinile trebuie igienizate sau dezinfectate ori de câte ori atingem o suprafaţă care ar putea fi infectată (ex: clanţe, mânere, balustrade, butoane de lift). E important să ne gândim cine ar fi putut atinge respectiva suprafaţă înaintea noastră, întrucât cu ajutorul mâinilor putem duce mai departe cele mai multe virusuri. Dacă mâinile noastre nu sunt igienizate/dezinfectate, atunci NU trebuie să ne atingem ochii, nasul sau gura, deoarece virusul poate fi pe mâini şi în acest mod să ne infectăm. Mâinile trebuie spălate cel puţin 20 de secunde cu apă şi săpun sau dezinfectate. Trebuie să avem grijă să dezinfectăm nu doar mâinile, dar şi obiectele pe care le purtăm frecvent cu noi, cum ar fi telefonul mobil.
În sala de clasă, aşezaţi-vă întotdeauna în acelaşi loc şi evitaţi să atingeţi obiectele colegilor, scaunele şi băncile ocupate de aceştia. Dezinfectaţi-vă mâinile de fiecare dată după ce atingeţi obiecte sau suprafeţe comune (ex: cretă, burete, tablă). Aveţi grijă unde plasaţi ghiozdanul astfel încât să fie cât mai ferit de o posibilă contaminare.
”Tinerii sunt afectaţi într-o mai mică măsură în cazul infectării cu noul coronavirus (COVID-19), DAR ei pot răspândi virusul, chiar fără să-şi dea seama, către persoanele vârstnice şi/sau cu boli cronice (ex: părinţi, bunici, profesori, persoane cu deficienţe imunologice) în cazul cărora infectarea poate avea consecinţe extrem de grave”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
➔ Din acest motiv, este foarte important ca tinerii să respecte măsurile de protecţie sanitară şi să avertizeze imediat atunci când prezintă simptome (ex: febră, tuse, nas înfundat, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, stare de oboseală, etc).
➔ Elevii cu simptome de boală NU trebuie să se prezinte la şcoală, iar părinţii au obligaţia de a anunţa unitatea de învăţământ, precum şi medicul de familie.
➔ Părinţii/ însoţitorii care conduc elevii la şcoală NU pot intra în instituţia de învăţământ decât în situaţii excepţionale, cu aprobarea prealabilă a conducerii şcolii.
➔ Elevii care fac parte din grupe de risc în ipoteza infectării cu noul coronavirus (COVID-19), sau locuiesc cu persoane care se află în grupele de risc, pot face şcoala online, pe baza unei solicitări din partea părinţilor, în urma unei adeverinţe medicale din partea medicului de familie sau a medicului curant.
➔ În cazul absenţei de la şcoală pentru cel puţin 3 zile consecutive, elevul va trebui să prezinte în momentul revenirii la şcoală o adeverinţă medicală din partea medicului de familie.
➔ La fel ca şi în anii precedenţi, elevii care intră în noul ciclu de învăţământ (ex: grădiniţă - grupa mică, primar - clasa I, gimnaziu - clasa IV, liceal - clasa IX, postliceal) trebuie să prezinte o adeverinţă de intrare în colectivitate care poate fi eliberată de medicul de familie în cursul primei săptămâni de şcoală, dacă nu se regăseşte în dosarul de înscriere.
Momente cheie pentru elevi în afara orelor:
● Drumul până la şcoală. Dacă este posibil, optaţi pentru deplasarea pietonală şi evitaţi folosirea mijloacele de transport în comun. Dacă trebuie să utilizaţi transportul în comun, purtaţi obligatoriu mască, păstraţi distanţa faţă de celelalte persoane, evitaţi atingerea suprafeţelor comune şi dezinfectaţi-vă mâinile imediat ce aţi părăsit transportul în comun.
● Recreaţia alături de colegi. Dacă purtaţi mască, păstraţi distanţa de minimum 1 metru faţă de colegi. Dacă vă aflaţi în aer liber şi nu purtaţi mască, atunci menţineţi o distanţă de cel puţin 1,5 metri. Evitaţi să faceţi schimb sau să atingeţi obiectele personale pe care au pus mâna şi alte persoane (ex: telefoane mobile, manuale, rechizite, etc) şi dezinfectaţi-vă mâinile după orice contact cu suprafeţe comune.
● Timpul petrecut după şcoală. În cazul în care, după orele petrecute la şcoală, mai rămâneţi alături de colegi/prieteni, aveţi grijă să respectaţi aceleaşi reguli sanitare, indiferent dacă persoanele alături de care vă aflaţi prezintă sau nu simptome de infectare. Este de preferat ca petrecerea timpului liber să aibă loc în aer liber, dacă este permisă de condiţiile meteorologice.
● Întoarcerea acasă. Atunci când reveniţi acasă aveţi grijă ca, după ce lăsaţi încălţămintea la intrare, să vă spălaţi pe mâini, să dezinfectaţi obiectele personale (ex: chei, telefon mobil), să schimbaţi îmbrăcămintea folosită afară şi să o aşezaţi separat de îmbrăcămintea folosită în casă. Înainte de a îmbrăca noile haine, spălaţi-vă/dezinfectaţi-vă mâinile. Acordaţi atenţie sporită ghiozdanului, respectiv zonelor în care îl plasaţi şi riscul de contaminare.
● Interacţiunea cu persoane vârstnice. Persoanele în vârstă sunt vulnerabile în faţa noului coronavirus, în multe cazuri infectarea fiindu-le fatală. Este motivul pentru care trebuie protejate cu prioritate, prin evitarea contactului direct (ex: îmbrăţişări) şi prin menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri. În cazul în care vă întâlniţi cu persoane vârstnice, şi nu puteţi păstra distanţa de siguranţă, este recomandată purtarea măştii.
POLIŢIA DE SIGURANŢĂ ŞCOLARĂ
Odată cu începerea noului an şcolar, va începe să funcţioneze Poliţia de Siguranţă Şcolară este o nouă structură care va asigura protecţia şi siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice.
Poliţiştii de la siguranţă şcolară vor dezvolta parteneriatul poliţie-şcoală-comunitate, în vederea realizării unui proces educaţional antiinfracţional.Â
Începând cu acest an şcolar, odată cu crearea acestei structuri specializate, în mediul şcolar va exista o prezenţă mult mai mare şi mai activă a poliţiştilor.
De asemenea, conform Poliţiei Române, o mai bună interacţiune cu elevi, cu familiile acestora şi cu profesorii, precum şi cunoaşterea caracteristicilor socio-demografice din zona unităţilor de învăţământ vor ajuta la prevenirea bullying-ului şi a faptelor antisociale
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x