Anunţ sumbru! Câmpul magnetic al Pământului îşi pierde din intensitate

| 10 iul, 2014

Câmpul magnetic al Pământului, care protejează planeta de radiaţiile rezultate în urma exploziilor solare, şi-a pierdut din intensitate în ultimele 6 luni, conform datelor colectate de sistemul de sateliţi Swarm, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), transmite Live Science.

Zona cu cea mai slabă intensitate a câmpului magnetic terestru se află deasupra emisferei vestice. Există însă şi zone, aşa cum este cea din sudul Oceanului Indian, în care intensitatea câmpului magnetic a crescut, conform magnetometrelor instalate la bordul celor trei sateliţi din sistemul Swarm. Acest sistem este format din sateliţii Alpha, Bravo şi Charlie, care au fost plasaţi pe două orbite polare diferite. Doi dintre sateliţi e deplasează unul lângă altul la o altitudine de 450 de kilometri, iar al treilea se află la o altitudine de 530 de kilometri.

Cercetătorii care au raportat această slăbire a câmpului magnetic terestru nu au încă o explicaţie certă pentru producerea acestui fenomen, însă o posibilă cauză este apropierea momentului în care polii magnetici tereştri se vor inversa, susţine Rune Floberghagen, responsabil al misiunii Swarm din cadrul ESA. Există deja măsurători care indică faptul că polul nord magnetic al Pământului se mută spre Siberia.

'Aceste inversări nu se produc instantaneu, fiind nevoie de multe sute de ani sau chiar milenii. Aceste inversări s-au produs de multe ori în trecutul planetei', a comentat Rune Floberghagen pentru Live Science.

O dată la câteva sute de mii de ani, polii magnetici ai Pământului se inversează, iar atunci când se va produce din nou acest fenomen, o busolă magnetică ajunge să indice sudul în locul nordului. Deşi variaţiile de intensitate ale câmpului magnetic sunt normale în cursul procesului de inversare a polilor magnetici, datele adunate de sistemul de sateliţi Swarm demonstrează că, în anumite zone, câmpul magnetic pierde din intensitate mai repede decât în trecut. Studiile anterioare estimau o pierdere de intensitate de aproximativ 5% pe secol, dar noile date indică o pierdere a intensităţii de 5% pe deceniu - adică o scădere de 10 ori mai rapidă decât se credea. Astfel, inversarea polilor magnetici ai Pământului s-ar putea produce mai repede de intervalul de timp de 2.000 de ani estimat iniţial.

Cercetătorii aşteaptă noi date de la sistemul Swarm pentru a afla de ce câmpul magnetic terestru îşi pierde atât de rapid din intensitate.

Oamenii de ştiinţă subliniază că nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la inversarea polilor magnetici. În timpul inversărilor din trecut nu s-au înregistrat dispariţii în masă ale vieţuitoarelor şi nu există nici dovezi cu privire la producerea unor eventuale 'bombardamente' de radiaţii solare. Cel mai probabil, în cazul unui astfel de eveniment, cele mai afectate vor fi reţelele de transport a energiei electrice şi sistemele de comunicaţii.

Câmpul magnetic al Pământului este un scut în faţa radiaţiilor cosmice periculoase şi a vântului solar. Acest câmp magnetic este generat de uriaşul nucleu din aliaje de fier al planetei (cu o rază de 3.400 de kilometri - în condiţiile în care raza planetei este de 6.370 de kilometri). Acest nucleu este împărţit la rândul său în două: un nucleu intern, solid, metalic cu raza de 1.220 de kilometri şi un nucleu exterior lichid, format din metale topite care au o înaltă conductivitate electrică. Schimburile de căldură dintre aceste două părţi pun în mişcare stratul lichid al nucleului, producând linii de câmp magnetic în urma unui efect de dinam.

Dinamica acestui strat exterior al nucleului terestru explică de ce anumite părţi ale câmpului geomagnetic devin mai puternice, în timp ce altele slăbesc în intensitate, conform lui Florberghagen. 

Sateliţii din cadrul sistemului Swarm înregistrează semnale provenite din câmpul geomagnetic, precum şi din nucleul, mantaua, crusta terestră şi din oceane. ESA doreşte să folosească aceste date pentru a crea sisteme de navigaţie bazate pe câmpul geomagnetic, să îmbunătăţească sistemele de predicţie seismică şi să identifice zăcăminte minerale din subsolul planetei. Oamenii de ştiinţă susţin că fluctuaţiile câmpului geomagnetic pot fi folosite şi pentru a ţine sub observaţie mişcarea plăcilor tectonice şi, implicit, pentru a preconiza mişcări seismice şi erupţii vulcanice.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ