Apa de pe Lună ar fi apărut înainte de formarea Pământului
Oamenii de ştiinţă au prezentat luni în cadrul Congresului European de Ştiinţe Planetare, desfăşurat la Londra, un studiu în care sugerează că apa găsită pe Lună ar fi putut apărea înainte de formarea Pământului.
Studiul a fost realizat de o echipă de oameni de ştiinţă de la universitatea britanică Open University şi se bazează pe mostrele lunare culese de astronauţi în cadrul programului Apollo, care au evidenţiat existenţa apei pe Lună, informează Agerpres.
Oamenii de ştiinţă britanici au analizat cantitatea de apă prezentă în apatită, un mineral compus din fosfat de calciu care a fost găsit în mostrele extrase din cea mai veche scoarţă lunară.
"Acestea sunt câteva dintre cele mai vechi roci pe care le avem de pe Lună şi sunt chiar anterioare celor mai vechi găsite vreodată pe Pământ", a explicat într-un comunicat Jessica Barnes, şef de proiect.
Potrivit echipei, aceste mostre de rocă lunară sunt cele mai potrivite pentru 'a descoperi din ce parte a Sistemului Solar provine apa'.