APIA: Importurile de autoturisme second-hand, creştere de aproape 13% în primele 10 luni

| 29 noi, 13:33

Importurile de autoturisme rulate au crescut, în primele 10 luni din acest an, cu 12,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, ajungând la 204.000 de unităţi, relevă analizele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Potrivit statisticii, tendinţa de creştere a importurilor de autoturisme rulate a condus astfel la un raport de 3,2 la 1 între importurile de autoturisme rulate şi vânzările celor noi, uşor mai ridicat, comparativ cu cel care se înregistra după aceeaşi perioadă din anul 2014, respectiv de 3,1 la 1. 

În intervalul ianuarie - octombrie 2015, importurile de autoturisme second hand a înregistrat un avans de 12,8%, faţă de perioada similară din 2014, până la circa 204.000 de unităţi, mare parte dintre acestea fiind nefiscalizate. 

În ceea ce priveşte vânzările auto de pe piaţa românească, acestea sunt susţinute în continuare de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind, în primele 10 luni din 2015, de 73% (cu un raport de 68% vs. 32% în favoarea persoanelor juridice în luna octombrie). 

Pe de altă parte, în funcţie de culoarea preferată, în aceste prime 10 luni, cele mai multe autoturisme noi vândute au fost de culoare albă (35,1%), urmate de cele gri (22,2%) şi cele albastre (17,4%). 

De asemenea, după clasificarea în funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: 33,1% sunt de provenienţă autohtonă, 17,4% sunt import Germania, 10% din Cehia, 7,8% din Spania şi 7,4% din Franţa. În acest context, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au crescut, în aceste 10 luni din 2015, cu 26,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creştere mult mai mică, respectiv de 11,2%, reiese din datele APIA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ