Apple Pay, la un an de la lansarea în România: A fost adoptat de 10 bănci şi 8 fintech-uri
Apple Pay a fost implementat, din iunie 2019 până în prezent, de 10 bănci şi opt fintech.uri. La lansare, BT, ING şi Unicredit au fost primele bănci, dar începutul lui 2020 a adus în prim plan CEC Bank, BRD şi AlphaBank.
Apple Pay este un serviciu mobil de plată mobilă pe baza unui portofel digital. Acesta permite utilizatorilor să efectueze plăți cu cardul de pe telefon sau de pe ceasul inteligent, în aplicațiile iOS și pe web. Este acceptat pe iPhone , Apple Watch, iPad și Mac. Practic orice card de debit sau de credit emis de una dintre băncile partenere pot fi atașate cu ajutorul Wallet-ului din smartphone, smartwatch sau alte dispozitive carte permit plățile online.
La nivel international, Apple Pay reprezintă 77% din totalul plăților mobile. În România, cam una din 10 tranzacții în mediul fizic este realizată cu un card înrolat într-un portofel electronic, conform unei declarații de presă făcută la începutul anului de Cătălin Crețu, director general pentru România, Croația, Slovenia, Malta din partea Visa Europe.
Cele 10 bănci care au implementat Apple Pay sunt Alpha Bank, BCR, Banca Transilvania, BRD, CEC Bank, Credit Europe Bank, ING, OTP Bank, Raiffeisen şi Unicredit, potrivit Economica.net.
În afara băncilor, în România au devenit parteneri Apple Pay alți emitenți de instrumente de plată, gen Curve, Sodex, Edenred, Revolut, Transfer Wise, iCard, Orange Money și Monese. Apple Pay nu necesită terminale de plată contactless specifice Apple Pay; el funcționează la orice comerciant care acceptă plăți contacless. Este foarte asemănător cu plățile contactless, cu adăugarea autentificării cu doi factori prin ID-ul amprentei, ID-ul Face, PIN sau parolă.