Apple sărbătoreşte 30 de ani de la lansarea primului "Mac"
În urmă cu exact 30 de ani, înainte de inventarea iPhone și iPad, grupul american Apple revoluționa industria informatică prin lansarea ordinatorului Macintosh, transmite AFP.
Computerul personal de tip desktop, denumit popular "Mac", a fost primul care oferea posibilitatea de control prin apăsarea unor icon-uri cu ajutorul unui dispozitiv numit 'mouse', notează Agerpres.
"Mac-ul a fost un salt cuantic înainte", își amintește Randy Wigginton, unul din primii angajați ai Apple. 'Nu am inventat noi totul, dar am făcut totul accesibil și facil. A fost primul computer cu care oamenii se puteau juca și despre care puteau spune că este cool", adaugă Wigginton.
Înainte de lansarea 'Mac-ului', în data de 24 ianuarie 1984, computerele erau stații de lucru comandate de un text redactat într-un limbaj incomprehensibil pentru cei care nu erau programatori software. Noul aparat Apple a schimbat acest lucru și a deschis calea utilizării computerului de către publicul larg grație unei 'interfețe grafice cu utilizatorul', care permite apăsarea unor 'icon-uri' cu ajutorul unui 'mouse', un aparat inventat în anii 1960 de un inginer de la institutul Stanford Research, Doug Engelbart.
În pofida noutăților, Apple s-a străduit să ofere un calculator la preț accesibil pentru consumatori. La acea dată nu era ceva neobișnuit să plătești 10.000 de dolari sau mai mult pentru un calculator însă primul 'Mac' avea un preț de cost de 2.500 de dolari și oferea o memorie RAM de 128 de kilo.
Dincolo de produsul în sine, Apple a promovat lansarea 'Mac' printr-un spot publicitar difuzat în timpul Superbowl. Spotul, regizat de Ridley Scott, regizorul filmelor 'Blade Runner' și 'Alien', era inspirat din universul romanului '1984' al scriitorului George Orwell cu un ecran care îl reprezenta pe 'big brother' spart de o sportivă în culorile Apple. Inginerul Daniel Kottke, din echipa care a dezvoltat primul Mac, își amintește că au existat dezbateri aprinse în boardul Apple dacă această reclamă ar trebui sau nu difuzată, în condițiile în care era evident că simboliza o lovitură dată gigantului IBM, cel mai mare jucător la acea dată pe piața calculatoarelor.
Însă mai importantă decât concurența cu IBM, rivalitatea care va intra în legendă va fi cea dintre Apple și Microsoft, care în 1985 lansa prima sa versiune a sistemului de operare Windows, care între timp a devenit cel mai răspândit sistem de operare pentru PC-uri. 'Steve Jobs critica întotdeauna Microsoft, însă a devenit furios când Microsoft a lansat Windows. Ne spunea că ne-au copiat', își amintește Daniel Kottke.
În timp ce Mac-ul a avut succes în lume artistică și în presă grație performanțelor sale în domeniul editării de text sau fotografii, Microsoft a câștigat piața publicului larg prin concentrarea pe programe software instalate pe calculatoare produse de firme precum HP sau Dell la prețuri mai mici decât Mac-ul.
De-a lungul anilor, Mac-ul original, care semăna cu o cutie prevăzută cu o fantă pentru introducerea discurilor "floppy" a evoluat într-o linie de laptopuri subțiri și puternice la care se adaugă un model desktop. Aproximativ 16,5 milioane de exemplare au fost vândute la nivel mondial în perioada iulie-septembrie 2013, însă de la sfârșitul anilor 2000 Mac-ul a cedat rolul de produs vedetă altor aparate Apple precum telefonul iPhone sau tabelata iPad.