Șapte descoperiri accidentale care au schimbat soarta lumii FOTO

Lasă impresia unei paradigme forțate, dar putem spune că cei care au procedat conform acestei filosofii au participat la progresul general și, în parte, au schimbat lumea. Este vorba despre toți acei inventatori care au trecut peste depresie atunci când au eșuat în realizarea unor obiective și au avut tăria de a remarca potențialul într-o eroare, sau într-o coincidență. Iată ce au oferit ei lumii, practic, fără intenție!

Banda velcro (scaiul artificial)

Într-o dimineaţă a anului 1941, inventatorul elveţian George de Mestral se întorcea dintr-o scurtă plimbare pe care o făcuse cu câinele său prin împrejurimi. Ajuns acasă, el a observat că blana câinelui şi pantalonii săi erau plini de tot felul de scaieţi, colectaţi in timpul plimbării. Curiozitatea sa de inventator l-a determinat pe George să studieze la microscop modul cum scaieţii sunt prinţi de ţesătura pantalonilor şi astfel a descoperit că forma naturală de cârlig a acelor scaieţilor le permite acestora să se agaţe fără probleme de păienjenişul de fire textile.

Elveţianul a făcut imediat un sistem de prindere format din două benzi, una cu cârlige minuscule, cealaltă cu o aglomerare de fire, sistem pe care l-a numit “velcro” (de la “velour” – materialul pantalonilor şi “crochet” – croşetat). Problema care mai trebuia rezolvată era cea a utilajului capabil să producă cele două benzi la nişte standarde care să asigure trăinicia îmbinării. Soluţia a fost găsită, dar de-abia după îndelungi experimentări, care au înghiţit nervi şi bani.

Odată descoperită, clientul său cel mai important a devenit chiar NASA. Astfel, toate navele spaţiale au fost echipate cu astfel de material.
Astăzi, Velcro Industries este liderul mondial în domeniu şi oferă, prin sucursalele sale, sute de modele de sisteme de prindere pe principiul velcro-ului.

Big-Bang

Noţiunea de big-bang este relativ recentă, de prin anii ’20 ai secolului trecut, fiind aducă în discuţie pentru prima dată de Georges Lemaitre. În anul 1964, doi radioastronomi Arno Penzias şi Robert Wilson, lucrând în New Jersey cu o antenă Holmdel de mari dimensiuni pentru telecomunicaţii au descoperit un zgomot de fond, care practic îi lăsase fără cuvinte. Iniţial au crezut că e vorba de careva interferenţe sau alte cauze externe. În realitate nu era aşa. După mai multe încercări nereuşite de a înlătura acel zgomot, cei doi s-au gândit la teoria lui Robert Dicke privind radiaţia cosmică de fond. În acelaşi timp, Robert Dicke încerca fără careva rezultate, să descopere de mai mulţi ceea ce Arno Penzias şi Robert Wilson descoperiseră accidental.

Haios este şi faptul că Penzias şi Wilson au aflat ce au descoperit din New York Times, unde s-a publicat un articol despre uluitoarea lor descoperire, explicată de Dicke. Au luat premiul Nobel pentru fizică în 1978.

Teflonul

În chimie este cunoscut sub numele de politetrafluoretilenă (PTFE) și este considerat cea mai alunecoasă substanță existentă. Proprietățile “nelipicioase” ale polimerului sintetic teflon au făcut ca acest material să revoluționeze bucătăria, unde întrebuințările sale sunt deja notorii și să își găsească menirea în industria aerospațiala, comunicații, electronică, procese industriale, arhitectură și cosmetică. Teflonul a ajuns să fie folosit chiar și pe mobilier sau în componența țesăturilor, prezența lui prevenind murdărirea de orice fel, grație proprietății spectaculoase de a nu adera la alte substanțe.

PTFE a fost inventat accidental în anul 1938 de către chimistul american Roy Plunkett, de la Kinetic Chemicals, din New Jersey. Plunkett încerca să fabrice un nou agent de refrigerare pe bază de cloro-fluor-carbon (CFC), prin intermediul interacțiunii dintre gazul de tetrafluoretilenă (TFE) și acid hidrofluoric. Așadar, cercetătorul a folosit o cantitate foarte generoasă de gaze TFE, pe care le-a presurizat, le-a răcit și le-a stocat într-un recipient metalic. Atunci când a dorit să verifice conținutul canistrei, a constatat că tot gazul dispăruse și totuși recipientul nu își pierduse din greutate nici după deschidere. Curios, a dezmembrat vasul și a descoperit în interior un material alb asemănător cu ceara și bizar de alunecos. Analiza materialului a demonstrat că era perfluoretilenă polimerizată, fierul de pe interiorul containerului funcționând ca un catalizator la presiuni ridicate. Kinetic Chemicals a patentat noul material în 1941 și l-a înregistrat în 1945 sub marca de Teflon.

Cauciucul vulcanizat

Cauciucul s-a răspândit în toată lumea pornind de la aborigenii din America Centrală și de Sud. Aceștia sunt cei care l-au și denumit “caoutchouc”, deviat din termenul “cahuchu”, aparținând, posibil, dialectului mezoamerican Nahuatl și care s-ar traduce, aproximativ, prin “lemn plângător”. Columb a fost cel care a introdus noul material în lumea occidentală, iar produsele din cauciuc s-au bucurat de un mare succes, până în anii 1830, atunci când frenezia s-a domolit din cauza faptului că “lemnul exotic” se topea în apă fierbinte și devenea casant la frig.

Charles Goodyear a fost inventatorul care a descoperit cu acea ocazie cauciucul vulcanizat, sau neutru din punct de vedere termic. S-a întâmplat în Massachusetts, în 1839, atunci când cercetătorul își prezenta cel mai recent amestec de rășină, pucioasă și plumb. Ridiculizat, și-a ridicat nevrotic pumnul în aer și câteva picături din substanță au sărit pe o etuvă înfierbântată. Atunci când Goodyear a început să o curețe a observat că o bordură elastică se formase la marginea materialului întărit. Era începutul. Executând teste ulterioare, inventatorul a descoperit în cele din urmă cheia: aplicarea unui abur cauciucului sulfurizat timp de mai multe ore sub presiune, la o temperatură de aproximativ 132 de grade Celsius, a avut ca rezultat cauciucul vulcanizat.

Din păcate pentru el, Goodyear nu a mai apucat să se bucure de invenţia sa. A murit înainte de a afla că a inventat cauciucul vulcanizat şi totodată un brand mondial.

Coca-Cola

Cea mai iubită băutură din lume a fost descoperită la fel accidental. John Pemberton un farmacist american, dorind să prepare o licoare care să-l scape de durerile de cap folosind două ingrediente principale: frunze de coca şi nuci de cola. Când însă, asistentul său de laborator a amestecat accidental aceste două ingrediente cu apă gazată, rezultatul a fost Coca-Cola. Deşi se cunosc principalele ingrediente ale acestei băuturi, totuşi reţeta rămâne a fi una secretă, chiar şi în prezent.

Cola a fost comercializată timp de opt ani în farmacii, ca medicament, înainte de a deveni suficient de populară pentru a fi vândută în sticle.

Radioactivitatea

Radioactivitatea este opera fizicianului francez Henri Becquerel. În 1896, fascinat fiind de fluorescenţa naturală şi de razele X, el a încercat să vadă dacă minerale naturale fluorescente pot produce raze X dacă sunt lăsate mai mult timp în lumina soarelui.

Becquerel realiza aceste experimente timp de iarnă. După mai multe zile cu cer înnorat, el a renunţat temporar la experimente. A pus întreg echipamentul împachetat într-un sertar şi a aşteptat o zi însorită. Când această zi a a venit şi s-a întors la muncă, Becquerel a observat că piatra de uraniu pe care o lăsase în sertar se imprimase pe placa fotografică chiar dacă nu fusese expusă luminii solare.

Atunci a realizat că acea piatră avea ceva special. În timp ce lucra cu Pierre şi Marie Curie, a descoperit că ceea ce era special la acea piatră era radioactivitatea.

”Praful inteligent”

Cei mai mulţi dintre noi am fi extrem de supăraţi dacă tema de la şcoală ne-ar exploda în faţă şi s-ar fărâmiţa într-o mulţime de bucăţi. Nu este însă şi cazul studentei Jamie Link de la Universitatea din California.

În timp ce Jamie Link lucra la proiectul de doctorat în chimie, o bucată de silicon a explodat pur şi simplu. Imediat după acest moment, studenta a observat că acele mici bucăţi de silicon, rezultate din explozie funcţionau în continuare ca senzori. Jamie Link a primit pentru ”praful inteligent” un premiu de inventică în 2003.

Micii senzori pot fi utilizaţi pentru a monitoriza puritatea apei potabile sau a apei de mare, pentru a identifica diferite particule biologice sau chimice din aer şi chiar pentru a localiza şi a distruge tumorile din corp.