Șapte membri CSM, scrisoare către Hellvig: Cerem SRI urgentarea desecretizării protocolului cu Inspecția Judiciară

| 29 aug, 11:03

Șapte membri CSM îi cer directorului SRI să transmită Consiliului protocolul încheiat cu Inspecția Judiciară și să urgenteze desecretizarea documentului, deoarece instituția este, potrivit magistraților, singura care a refuzat nejustificat să îl transmită, deși i-a fost cerut în două rânduri, transmite Mediafax.

 

Judecătorul Mihai Andrei Bălan, procurorul Cristian Ban, judecătorul Andrea Annamaria Chiş, procurorul Florin Deac, judecătorul Mihai Bogdan Mateescu, procurorul Nicolae Andrei Solomon și procurorul Tatiana Toader au transmis, miercuri, o scrisoare deschisă către directorul SRI, Eduard Hellvig, în care îi cer măsuri în privința protocolului încheiat de Serviciu cu Inspecția Judiciară.
„Având în vedere interesul public manifestat în legătură cu protocoalele încheiate de instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti cu Serviciul Român de Informaţii, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, a solicitat tuturor instituţiilor judiciare să îi remită spre consultare, până la finalizarea procedurilor de declasificare, toate protocoalele în cauză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General au înaintat de îndată protocoalele solicitate, chiar dacă la acel moment nu erau încă declasificate. Inspecţia Judiciară, deşi a confirmat încheierea unui astfel de protocol, este singura instituţie care a refuzat în mod nejustificat să îl comunice Consiliului, cu toate că documentul i-a fost solicitat în două rânduri, la datele de 27.03.2018, respectiv 12.04.2018”, au transmis cei șapte membri CSM.
Membrii CSM mai spun că solicită public și informații privind stadiul procedurii de desecretizare a protocolului menționat.
„Dată fiind importanţa pe care această instituţie o are în arhitectura sistemului judiciar prin prisma atribuţiilor legale care i-au fost încredinţate, implicând răspunderea disciplinară a magistraţilor judecători şi procurori şi respectarea de către aceştia a normelor deontologice, subsemnaţii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, solicităm public Serviciului Român de Informaţii transmiterea către Consiliu, de îndată, a protocolului încheiat între Inspecţia Judiciară şi Serviciu, comunicarea stadiului procedurii de desecretizare şi urgentarea acesteia”, se mai arată în scrisoare.

 

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ