Țara care ridică primul monument în onoarea Wikipedia

| 10 oct, 2014

Primul monument din lume în onoarea Wikipedia va fi în oraşul Slubice din Polonia, în apropiere de frontiera cu Germania, unde autorităţile locale doresc să evidenţieze activitatea celei mai consultate enciclopedii libere pe internet, relatează vineri EFE.

'Obiectivul acestui monument este de a evidenţia rolul cooperării internaţionale, al conlucrării tuturor acestor persoane care îşi unesc eforturile în mod dezinteresat pentru binele celorlalţi, pentru a promova cultura şi cunoaşterea', au semnalat, vineri, pentru agenţia spaniolă de presă, surse din cadrul primăriei localităţii.

Iniţiativa îi aparţine lui Krzysztof Wojciechowski, director al Collegium Polonicum din Slubice, şi de la început a avut sprijinul primăriei.

'Ideea reflectă aspiraţiile oraşului nostru, care, deşi este mic, vrea să fie un centru academic de referinţă, un oraş pentru tineri', a explicat presei locale locţiitorul primarului din Slubice, Piotr Luczynski.

Monumentul, conceput de Mihran Hakobyan, artist armean licenţiat la Slubice, va fi inaugurat la 22 octombrie, în prezenţa unor responsabili ai Wikipedia.

Ediţia în poloneză a Wikipedia se numără printre cele mai active din lume de la intrarea ei în funcţiune în 2001 şi numără peste un milion de articole în prezent.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ