Arafat: Din Ucraina au fost aduşi 11 răniţi, toţi sunt stabili, nu sunt cazuri deosebit de grave
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, sâmbătă, că din Ucraina au fost aduşi 11 răniţi, care vor fi internaţi la spitalele Floreasca, Universitar, Bagdasar şi Marius Nasta, toţi pacienţii fiind stabili, nefiind cazuri deosebit de grave.
Coordonatorul misiunii umanitare, secretarul de stat din Ministerul de Interne Raed Arafat, a spus că toţi cei 11 răniţi sunt bărbaţi, zece dintre aceştia au afecţiuni posttraumatice şi unul are o altă problemă medicală. "Nu avem cazuri vitale. Tipologia este traumatică, din 11 cazuri, zece sunt posttraumatice", a precizat Raed Arafat.
Secretarul de stat a mai spus că patru dintre răniţi sunt duşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, alţi patru la Spitalul Universitar de Urgenţă, doi la Spitalul "Bagdasar-Arseni" şi unul la Spitalul "Marius Nasta". "După evaluare şi după ce se va decide care este conduita terapeutică, se va stabili dacă ei rămân la spitalele menţionate sau dacă vor trebui mutaţi. Asta rămâne la decizia medicilor care îi vor primi", a mai spus Arafat.
În ce priveşte cea de-a douăsprezecea persoană care fusese trecută pe lista de transfer, Arafat a spus că în Ucraina, după evaluare, s-a decis că aceasta nu mai trebuie adusă în Bucureşti.
Secretarul de stat a mai spus că unii dintre cei 11 răniţi aduşi în România vor trebui reoperaţi, urmând ca medicii să decidă demersurile necesare. "Există cazuri care au fost aduse şi care cu siguranţă vor trebui operate. Cazurile au fost alese de autorităţile ucrainene, echipa noastră i-a aevaluat acolo. Sunt unii care au fost trataţi incomplet acolo, cum a fost situaţia că unii au fost operaţi incomplet, iar acum au nevoie cu siguranţă de o nouă intervenţie chirurgicală", a arătat Arafat.
Alexandru Ciucioi, coordonatorul echipei SMURD care a fost în misiune umanitară în Ucraina, a spus că niciunul din cei 11 răniţi nu este cu risc vital, toţi au probleme la nivelul membrelor, majoritatea la nivelul picioarelor, având nevoie de recuperare funcţională.
El a precizat că doi dintre răniţi au plăgi produse de explozia unor grenade, patru sau cinci au răni prin împuşcare cu gloanţe, alice, o parte dintre ei au şi retenţia corpurilor respective la nivelul plăgilor, iar doi au şi fracturi.
Ciucioi a mai spus că, pe timpul zborului de la Kiev la Bucureşti, pacienţii au fost conştienţi şi liniştiţi, nefiind înregistrate probleme.
Pilotul avionului militar, comandorul Florin Ianculescu, a spus că misiunea a fost executată cu succes, iar zborul s-a desfăşurat în condiţii optime, escala la Kiev fiind de o oră şi 45 de minute.
Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Teofil Bauer, a mulţumit autorităţilor române pentru sprijinul acordat prin această misiune umanitară, exprimându-şi părerea de rău că ţara sa "îşi câştigă prin sânge apartenenţa la Europa".
Potrivit afirmaţiilor sale, această cursă demonstrează, încă o dată, că ambele ţări sunt în continuare disponibile pentru a dezvolta relaţii de bună vecinătate şi prietenie. "Începând de astăzi, ambasada, împreună cu autorităţile medicale ale României, va lua lua patronajul celor 11 ucraineni cât se vor afla în România. Sunt convins că în timpul cel mai apropiat, cu ajutorul care le va fi acordat, ei se vor întrema şi se vor face bine", a spus ambasadorul.
El a mulţumit, de asemenea, secretarului de stat Raed Arafat şi ambasadei României în Ucraina pentru "gestul frumos" făcut prin aducerea în România, pentru a fi trataţi, a celor 11 ucraineni, victime ale conflictelor de la Kiev.
Ambasadorul Teofil Bauer a mai arătat că mulţumeşte autorităţilor şi poporului român pentru susţinerea "acelor evenimente pozitive ce au loc în ultimul timp" în ţara sa.
Avionul militar care i-a adus din Ucraina pe cei 11 răniţi a aterizat, sâmbătă după-amiază, la Baza 90 Otopeni. Răniţii au fost preluaţi de pe pistă şi transportaţi la spitale cu patru ambulanţe pentru victime multiple, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
Majoritatea răniţilor aduşi la Bucureşti sunt tineri şi au plăgi prin împuşcare, traumatisme prin explozii sau arsuri.
Echipa SMURD care a mers la Kiev a fost formată din patru medici şi patru asistente, precum şi din medici de la Ministerul Apărării.
Secretarul de stat a declarat că sunt şi alte ţări implicate în preluarea unor răniţi din Ucraina, printre care Germania, Polonia, Cehia şi Lituania. "Astăzi sunt şi alte misiuni în Ucraina, făcute de alte ţări, cum ar fi Polonia sau Germania, care vor avea avioane sanitare care vor merge să preia răniţi", a precizat Arafat.
Secretarul de stat a mai spus că este necesar acest sprijin întrucât sunt foarte mulţi răniţi, aproape 500 prin împuşcare, şi pentru orice ţară acest lucru poate să fie o problemă. "Celelalte ţări care s-au implicat au luat şi ele zeci de pacienţi, ceea ce înseamnă că este un lucru foarte bine justificat. Fiind foarte mulţi răniţi, depăşeşte capacitatea unei ţări, a unui sistem sanitar şi necesită sprijin şi din alte părţi", a adăugat Arafat.
Misiunea umanitară a fost organizată la solicitarea părţii ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a înaintat această solicitare Executivului, care a decis, miercuri, să trimită un avion militar în capitala Ucrainei, pentru a prelua 12 răniţi.