Arafat: Hotărârea privind închiderea cluburilor de către ISU era în pregătire înainte de incendiul de la Colectiv
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a explicat, marţi, că hotărârea de guvern care stabileşte amenzi mai mari şi posibilitatea închiderii cluburilor care nu respectă măsurile de securitate la incendiu era pregătită înainte să se întâmple tragedia de la clubul Colectiv, potrivit Agerpres.
Arafat a explicat că modificările propuse marţi au fost incluse în legea 170 din 2015, adoptată în luna iunie a acestui an.
"Hotărârea de guvern era a doua etapă necesară ca să închidem pe cineva (o locaţie - n.r.) care nu respectă (normele de securitate la incendiu -n.r.). În sistem, o hotărâre de guvern trebuie să fie lucrată şi s-a lucrat. (...) Avem aici o lege, deci, cineva s-a gândit că trebuie modificări. Trebuia să se facă actul secundar. Actul secundar era în pregătire şi s-a publicat. Îmi pare rău că îl publicăm sau îl adoptăm după acest incident dar asta nu înseamnă că, pentru că s-a întâmplat incidentul, noi am pregătit actul secundar. Era în curs de pregătire. Imediat după lege au început să se gândească la o variantă", a afirmat secretarul de stat în MAI.