Arestarea lui Becali a sculat mortul

Reacțiile în cazul arestării lui Gigi Becali au oscilat, sinusoidal, de la jelanie patetică la răcnete dizgrațioase de satisfacție. Puțini au fost cei care și-au păstrat echilibrul. Favorit al televiziunilor, inclusiv al celor care declară ipocrit că nu le interesează personajul, latifundiarul din Pipera a mai produs, înainte să plece spre locul de detenție, un ultim șir de breaking news-uri spectaculoase.

E normală desfășurarea asta de forțe? Eu, care am dubii privind justețea sentinței, dar n-am nici certitudinea că patronul Stelei a picat pe comandă politică, țin cu ursul și zic că da. Dincolo de puterea lui financiară (mai mult fostă, dar nici acum nu-i muritor de foame), omul era parlamentar în exercițiu în momentul pronunțării sentinței, a așteptat verdictul în forul legislativ și încă deține în proprietate cel mai important club de fotbal din țară. Iar ceilalți doi condamnați sunt un fost ministru (nu doar al Apărării, ci și al Justiției, și al Internelor) și un fost șef militar al Armatei (deja al treilea postrevoluționar). Oriunde pe Planeta Pământ, ăsta-i megasubiect. Și, jurnalistic, trebuie tratat ca atare. Ah, că au fost multe exagerări, sunt total de acord. Unde n-ar fi fost?

Una peste alta, nebunia de ieri (să nu uităm nici de pronunțarea în dosarul transferurilor) a scos media din băltire. Presa nu-i moartă. Cifrele (audiențe, accesări etc.) arată, clar, că mobilizarea colectivă și reacțiile de criză vând. Totu-i să ai subiect și să nu fi amorțit în tine simțurile de ziarist.