Harghita: O nouă minimă înregistrată la Miercurea Ciuc: minus 15 grade Celsius
Temperaturile au continuat să scadă la Miercurea Ciuc până la minus 15 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură a sezonului la nivel naţional.
Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteo Târgu Mureş, Liliana Ceontea, a declarat pentru AGERPRES că valoarea de minus 15 grade Celsius a fost consemnată între orele 7.30 şi 8.30, după ce toată noaptea temperaturile au fost negative.
Este pentru a patra oară, în ultima săptămână, când la Miercurea Ciuc mercurul coboară în termometre şi se înregistrează cea mai scăzută temperatură din ţară.
Şi în alte localităţi harghitene a fost foarte frig. La Joseni s-au înregistrat minus 13 grade Celsius, la Topliţa au fost minus 12 grade, în vreme ce la Bucin şi Odorheiu Secuiesc mercurul termometrelor a arătat minus 9 grade Celsius.
Potrivit prognozelor meteo, temperaturile se vor menţine scăzute şi la sfârşitul săptămânii este posibil să ningă.
Minima absolută a lunii decembrie la Miercurea Ciuc a fost de minus 33 grade Celsius şi s-a înregistrat în anul 1998, în vreme ce maxima absolută s-a consemnat în 1989 când au fost 16,8 grade Celsius.