Arheologii din Israel au descoperit un palat din vremea regelui David

| 22 iul, 2013

O echipă de arheologi a anunţat descoperirea a două clădiri regale din trecutul biblic al Israelului, dintre care una este un palat care se pare că i-a aparţinut chiar regelui David, conform unui material publicat de LiveScience.com.

Descoperirile au fost făcute la Khirbet Qeiyafa - un oraş fortificat aflat pe o colină la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Ierusalim. Ele confirmă faptul că David, legendarul învingător al uriaşului Goliat din Vechiul Testament, a condus un regat foarte bine organizat politic şi administrativ.


'Aceste clădiri reprezintă dovezi fără echivoc ale existenţei acestui regat care dispunea de centre administrative în puncte strategice', conform unui comunicat dat publicităţii de arheologii Yossi Garfinkel (Hebrew University) şi Saar Ganor (Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi - IAA).


Aceste descoperiri au fost făcute după şapte ani de la deschiderea unui şantier arheologic la Khirbet Qeiyafa.


Yossi Garfinkel a susţinut că acest sit din Khirbet Qeiyafa ar putea corespunde oraşului biblic Shaaraim, asociat regelui David. Shaaraim înseamnă 'două porţi' iar ruinele fortăreţei descoperite au două porţi de acces. 


Alţi istorici susţin că acest sit ar putea fi Neta'im, un alt oraş menţionat în Vechiul Testament.


Analizele preliminare cu carbon radioactiv indică faptul că acest sit datează din 1020 î.d.Hr. - 980 î.d.Hr. B.C., iar apoi a fost distrus, cel mai probabil într-o bătălie împotriva filistenilor. O mare parte rămasă din palatul regal a fost distrusă apoi 1.400 de ani mai târziu, când deasupra sa a fost construită o fermă bizantină.


Arheologii au identificat rămăşiţele unui zid de 30 de metri lungime care înconjura palatul, iar înăuntrul complexului au identificat fragmente de ceramică şi vase din alabastru, unele dintre ele importate din Egipt. Ei susţin că locaţia acestei clădiri a fost aleasă strategic, pentru a supraveghea oraşul şi întreaga vale Elah.


Arheologii au mai descoperit şi o clădire ce acoperea o suprafaţă de 15m / 6m şi care avea probabil funcţia de depozit.


'În această clădire regatul păstra dările adunate sub forma de produse agricole de la diferitele sate de pe cuprinsul Iudeii Shephelah (...) Sute de vase mari de depozitare au fost găsite în acest sit. Aceste vase au pe mânere sigiliul oficial, aşa cum a fost obiceiul vreme de secole în regatul iudeu', mai precizează arheologii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ