Aristotel Căncescu rămâne în arest la domiciliu
Magistrații Tribunalului Brașov au respins la termenul de joi cererea de revocare a arestului la domiciliu a președintelui suspendat al Consiliului Județean CJ, Aristotel Căncescu, cu solicitarea de a fi judecat sub control judiciar, dar au admis cererea privind schimbarea arestului la domiciliu, de la locuința din Brașov a acestuia, la cea din Râșnov.
De asemenea, magistrații au aprobat cererea lui Aristotel Căncescu privind punerea la dispoziție a copiilor înregistrărilor făcute de DNA în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu, trafic de influență, instigare la tentativă la abuz în serviciu și spălare a banilor.
'Hotărârea instanței poate fi atacată în termen de 48 de ore de la comunicare", a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brașov, judecătoarea Alina Mioc, conform Agerpres.
Aristotel Căncescu a fost arestat preventiv în 25 octombrie 2014 și a fost eliberat la sfârșitul lunii februarie 2015, măsura fiind înlocuită cu arestul la domiciliu.
În același dosar mai sunt cercetați nouă inculpați, printre care și fostul deputat PC Ioan Diniță, care a demisionat din Parlament la începutul lunii aprilie 2015, toți judecați sub control judiciar. Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 12 iunie.