Arsenie Boca, despre FUMĂTORI: Foc bagi în gură, foc îţi dă Dumnezeu!

În proiectul noului Regulament de disciplină  al Bisericii Ortodoxe Române este menţionat explicit (nu indirect, ca în vechiul Regulament) fumatul  ca abatere morală, incompatibilă cu misiunea preoţească. Dar fumatul este, în principiu, un păcat incompatibil nu numai cu viaţa clericală, dar şi cu viaţa creştină autentică, pe care Biserica l-a sancţionat încă din momentul aducerii tutunului în Europa, după descoperirea Americii în anul 1492, scrie ziarul Bisericii.

Citeşte şi: Nu te aşteptai la asta! Cât de CREDINCIOŞI sunt românii

Nu ştim exact când a apărut fumatul şi în ţările române (în anul 1971 s-a descoperit o lulea de lut din sec. al XVI-lea, deci înainte de anul 1600!), dar reacţia Bisericii Ortodoxe Române nu a întârziat. O astfel de reacţie împotriva fumatului, în plan iconografic, găsim într-o pictură murală transilvăneană, unică la noi (şi poate în întreaga lume!).

Este vorba de o scenă din cadrul Judecăţii de Apoi, pictată la anul 1785, în pridvorul bisericii ortodoxe  din loc. Tălmăcel, la 21 km de Sibiu.

Planta lui Iuda

Prin contrast cu metafora florilor, în pictura din pridvorul bisericii din Tălmăcel, în contextul Judecăţii de Apoi, este redată scena spânzurării lui Iuda Iscarioteanul. Din Iuda, însă, nu curge sânge, ci se scurg măruntaiele, „maţăle Iudii“, care ajung pe un loc negru inscripţionat cu cuvintele „întunerecul cel din afară“, unde sunt „vermii cei neadurmiţi“. Din acest întuneric începe să crească o plantă viguroasă, cu frunze mari, apoi tot mai mici, înaltă, iar în vârf stă scrisă denumirea ei: „Tăbac“!

Sigur că scena este respingătoare, pusă în mijlocul iadului, dar tocmai acesta este rostul ei, de a înfricoşa şi a îndepărta pe creştini de viciul fumatului. Analogia prin contrast cu metafora florilor care sfinţesc nu este întâmplătoare, întrucât tabacul spurcă şi nu sfinţeşte, iar întrebuinţarea lui este un fel de sinucidere, este adevărat una lentă, dar care nu face bine omului, ci pune stăpânire pe om. Părintele Arsenie combătea aspru fumatul, cu cuvinte puţine, dar apăsate: „Foc bagi în gură, foc îţi dă Dumnezeu!“

Citeşte şi: PĂRINTELE ARSENIE BOCA, despre relaţiile sexuale

În acest context, cred că putem aminti faptul că tradiţia populară românească a condamnat dintotdeauna fumatul. Aşa s-a născut Pâca sau Pufa, o întruchipare a duhului rău al tutunului şi al fumatului, uneori identificată chiar cu muma celui rău, de la care au venit toate nenorocirile şi bolile din lume. În reprezentările ei imaginare, Pâca sau Pufa este o bătrână neagră şi urâtă, cu coarne pe cap, nasul lung şi coroiat, ochii bulbucaţi, colţi de mistreţ, înnegriţi de tutun, gheare tăioase şi încovoiate, coadă de bou. Din gât şi nări îi ies flăcări, fum negru şi duhoare de tutun, fumând o lulea mare, foarte lungă şi grosolană.

Apariţia lui Pâca se datorează, logic, diavolilor care, văzând că îngerii ardeau tămâie pentru Dumnezeu, au născocit o sămânţă din care a crescut buruiana diavolului. Frumoasă, înaltă, verde, dar uscată şi aruncată pe foc, dă un fum atrăgător, dar otrăvitor, care îi produce mare plăcere lui Pâca sau Pufa, în total contrast cu tămâia.

Aşa că diavolilor le-a dat prin cap să o dea şi oamenilor, pentru a-l preamări pe Scaraoţchi, şi totodată au făcut lulele din lut. Şi astfel a apărut fumatul pe lume. Iar când fumătorii trag din lulea, o preamăresc pe Pâca sau pe Pufa, făcând din gură pac-pac (la inspiraţie), sau puf-puf (la expiraţie).

Un preot care fumează nu este vrednic de crezare, iar noul Regulament de disciplină al clerului condamnă, pe bună dreptate, acest păcat incompatibil cu misiunea creştină.