Arsenie Boca SFIDA legile Fizicii! Lua flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă altă lumânare

| 21 iun, 2014
Arsenie Boca este cunoscut drept Sfântul Ardealului, fiind considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români. Renumele lui Boca s-a răspândit  rapid, la început în zona Făgăraşului, apoi în cea a Ardealului de Sud. Lucian Blaga i-ar fi spus că a ajuns un mit.

„Îţi dădea impresia că este un cuvios venit din lumea sfinţilor. Vederea lui te atrăgea şi te cucerea. Ceea ce spunea era ca şi un cuvânt de Evanghelie“, ne-a spus părintele Ioan Sofonea, din Sibiu. La statura de duhovnic cu har, pe care o dobândise din partea credincioşilor din zonă, contribuie şi câteva istorii personale, redate, în general, de către cei care i-au fost ucenici în acea perioadă, scrie Adevarul.

Aspazia Oţel Petrescu, deţinut politic pe vremea comuniştilor, povesteşte cum l-a văzut pe părinte sfidând legile fizicii: obişnuia să ia flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă cu ea altă lumânare.

Citeşte şi: Minunile părintelui Arsenie Boca, cel care s-a teleportat din închisoare pentru a merge la înmormântarea mamei

Tot Aspazia l-a văzut pe Arsenie Boca, într-o noapte, purtând prin furtună o lumânare aprinsă. „Era de groază, bubuia furtuna, iar sălciile pur şi simplu măturau aleea cu coroanele lor. Părintele a luat din sfeşnic o lumânare groasă şi ne-a ţinut-o nouă, să avem lumină. La vijelia aia, flăcările lumânării se învolburau în toate felurile, se ridicau, cădeau pe lumânare, mergeau în dreapta, în stânga, în tot felul de vârtejuri, dar reveneau tot pe lumânare. Apoi mi-a spus: «Ţine şi tu lumânarea asta şi nu te mai mira atât». La mine, lumânarea s-a stins imediat. «Vezi, a adăugat, trebuie să înveţi să ţii o lumânare în furtună». Îmi vorbea codificat părintele, dar eu nu ştiam încă. El se referea la cei 14 ani de puşcărie care aveau să vină peste mine. Despre acea furtună şi acea lumină vorbea“, a povestit Aspazia Petrescu.

Citeşte şi: Profeţia lui Arsenie Boca care ne dă fiori reci: Rusia va invada România

Puterea de a vindeca

Părintele Oprea Crăciun povestea: „Un om din sat a adus-o la părinte pe fiica sa, de 16 ani, care suferea de paralizie infantilă. Părintele Arsenie l-a trimis acasă şi a dus-o pe fată într-o chilie, unde un călugăr bătrân se ocupa de ea, îi dădea de mâncare şi apă cu care să se spele. În timpul zilei, o cărau cu roaba la noi, care munceam prin curtea mănăstirii, ca să nu stea singură. Într-o zi, am văzut roaba intrând în interiorul mănăstirii. Şi, o oră mai târziu, am văzut fata, ieşind în picioare, sprijinindu-se de braţul părintelui Boca.“

Renumele lui Boca se răspândeşte în toată ţara şi în toate cercurile sociale. Este vizitat de Regele Mihai, Ion Antonescu şi Lucian Blaga. Cu acesta din urmă are următoarea conversaţie: „Fericit eşti, părinte, că ai ajuns un mit“, i-ar fi spus poetul şi filosoful. „Maestre, această căciulă a mitului nu vreau să o port“, ar fi replicat Boca, întrerupt imediat de Blaga: „Ba o să o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie de aşa ceva“.

Tag-uri: arsenie boca, minuni
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

35 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 iun, 2014
Breaking news de la BOR
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul mănăstiresc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.

Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!

Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!
22 iun, 2014
Părintele Cleopache
Ştiaţi că:
- Iisus s-a născut din mamă virgină, aceasta fiind fertilizată in vitro de către o fantomă ?
- deţine recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de abstinenţă sexuală şi anume 33 de ani ?
- exceptând faptul că era tâmplar, mai practica iluzionismul, medicina alternativă şi multe alte practici “magice” ?
- inelele lui Saturn sunt de fapt prepuţul lui Iisus, fapt dovedit de teologul Leo Allatius ?
- Biblia afirmă că Iisus era o forma de viaţă neconvenţională, fiind alcătuit din pâine integrală şi vin Chateau Cheval Rouge ?
- îi iubeşte atât de mult pe americani încat a ţinut secret mântuirea sa până în anul 1492 ?
- poate merge pe apă pe care o transformă în vin, pentru ca apoi, prin tranzitivitate, să poată merge şi pe vin ?
- a reuşit să se supună sacrificiului suprem chiar dacă, fiind atotştiutor, cunoştea faptul că după trei zile va învia ?
- a murit şi a înviat de peste 2000 de ori ?
- este primul caz uman confirmat de înălţare/decolare ?
- unul dintre hobby-urile sale este apariţia în visele schizofrenicilor ?
- numele său real este Conchita Wurst ?
22 iun, 2014
Părintele Cleopache
Ştiaţi că:
- Iisus s-a născut din mamă virgină, aceasta fiind fertilizată in vitro de către o fantomă ?
- deţine recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de abstinenţă sexuală şi anume 33 de ani ?
- exceptând faptul că era tâmplar, mai practica iluzionismul, medicina alternativă şi multe alte practici “magice” ?
- inelele lui Saturn sunt de fapt prepuţul lui Iisus, fapt dovedit de teologul Leo Allatius ?
- Biblia afirmă că Iisus era o forma de viaţă neconvenţională, fiind alcătuit din pâine integrală şi vin Chateau Cheval Rouge ?
- îi iubeşte atât de mult pe americani încat a ţinut secret mântuirea sa până în anul 1492 ?
- poate merge pe apă pe care o transformă în vin, pentru ca apoi, prin tranzitivitate, să poată merge şi pe vin ?
- a reuşit să se supună sacrificiului suprem chiar dacă, fiind atotştiutor, cunoştea faptul că după trei zile va învia ?
- a murit şi a înviat de peste 2000 de ori ?
- este primul caz uman confirmat de înălţare/decolare ?
- unul dintre hobby-urile sale este apariţia în visele schizofrenicilor ?
- numele său real este Conchita Wurst ?
22 iun, 2014
Părintele Alcoolie
Stimaţi credincioşi, vedeţi că mâine vin să vă miruiesc. Tarifele sunt după cum urmează:
1. 100 de lei - Evanghelia, patrafirul, crucea şi mâna dreaptă, plus bonus de tămâiere all-inclusive;
2. 80 de lei - Patrafirul, mâna dreaptă şi şomoiogul de busuioc cu care vă dau în freză;
3. 50 de lei - Patrafirul şi crucea plus mâna stangă cu care mă scarpin la boaşe;
4. 20 de lei - Doar patrafirul, zgârciţilor. Să nu vă imaginaţi că intraţi în rai cu banii ascunşi în chiloţi;
5. 10 lei - Vă dau să pupaţi salamul bărbos, că altceva nu meritaţi, tăntălăilor;
6. 5 lei - Îmi şterg posteriorul cu mutrele voastre diforme;
7. Moca - Să mergeţi la biserică să vă agheasrnuiască părintele Coşmelie, sărăntocilor.
22 iun, 2014
goguta
esti complet idiot, stiai?
23 iun, 2014
mishu
da
noi stim toti, numai el nu, el traieste in nimicnicia lui, e fericit doar cand isi bate joc.
21 iun, 2014
gigel
PNL-PDL
johannis si ai lui fac front comun in apararea lui Basescu.Liberali treziti-va

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ