Astărăstoae și-a înaintat demisia verbal de la conducerea Colegiului Medicilor: Pe 17 aprilie va fi depusă și în scris

| 27 mar, 15:24

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae demisionează de la conducerea Colegiului Medicilor, după condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

"Mi se pare un gest de onoare pe care l-a făcut în momentul acesta şi ne-a spus în această dimineaţă (n.r. - vineri dimineaţă). Este pur şi simplu un gest de onoare. Urmează să avem o şedinţă pe 17 aprilie, când vom vota, secret, conform legii, un nou preşedinte", a declarat dr. Constantin Cârstea, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România, potrivit B1TV.
Demisia  a fost înaintată doar verbal, iar pe 17 aprilie va fi depusă și în scris.

"Demisia a fost anunţată verbal în această dimineaţă, dar forul se va întruni abia pe 17 şi atunci va fi prezentată. Tot atunci vom încerca să găsim o formă de interimat până la sfârşitul anului, când oricum urmau să aibă loc alegeri", a declarat Luminiţa Vâlcea, purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor din România.


Citeşte şi: Şeful Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, trimis în judecată

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ