Astărăstoae, în cazul Fundeni: Procuratura era obligată să anunţe Colegiul Medicilor

| 20 mai, 2014

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat marţi că, potrivit legii, procurorii erau obligaţi să anunţe CMR înainte de începerea urmăririi penale în dosarul decontărilor de reţete fictive.

"Daţi-mi voie să nu mă pronunţ într-un caz sau în mai multe cazuri în care cel care trebuia să aplice legea nu o aplică. Potrivit art. 387, alin. 3 din Legea 95/2006, lege organică, care este obligatorie, procuratura este obligată să anunţe înainte de începerea urmării penale Colegiul Medicilor din România. Cât timp procuratura anunţă întâi presa şi face valuri, face telejustiţie, nu mă pronunţ decât pe elemente concrete", a spus Astărăstoae la o conferinţă de presă, cu referire la controalele făcute marţi de procurori la mai multe unităţi medicale.

Potrivit acestuia, CMR va reacţiona în cazul în care vor fi încălcate drepturi procesuale ale medicilor.

'Şi acum un an a fost un asemenea desant şi tot aşa, cu reţete, cu laboratoare, cu farmaciile Dona, şi până în prezent nu mai ştim nimic din ce s-a întâmplat. Acum doi ani, tot un asemenea caz, în care s-a spus că s-au deturnat bani care calculaţi ar fi fost toţi banii pe care îi avea CNAS, iar acum se spune că e vorba de 3,5 milioane. Daţi-mi voie să mă îndoiesc. Mă voi pronunţa dacă se vor încălca drepturi procesuale ale medicilor şi vom reacţiona în acel moment, pentru că impresia noastră este că e o campanie dirijată împotriva medicilor şi nu vom lăsa lucrurile ca atare', a mai declarat Vasile Astărăstoae.

Procurorii Parchetului Capitalei au pus sub urmărire penală 10 persoane, printre care şi medici, sub acuzaţia că au emis 1.100 de reţete false pentru medicamente oncologice şi hematologice unor pacienţi care nu au beneficiat de medicamentele prescrise, fiind decontată fraudulos suma de 8,3 milioane lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează marţi 26 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu şi Dolj la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice, printre care şi la Spitalul Fundeni.

Cele 10 persoane sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ