Astăzi demarează programul "Rabla" pentru persoane juridice şi instituţii publice
Persoanele juridice şi instituţiile publice acceptate în Programul 'Rabla', după încheierea primei etape de evaluare, se pot adresa, începând de joi, operatorilor economici autorizaţi pentru casarea autovehiculelor uzate, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
În prima sesiune de analiză şi validare a dosarelor depuse de către persoanele juridice şi instituţiile publice în Programul 'Rabla 2013' au fost înregistrate 570 de dosare, dintre care 81 de dosare au fost acceptate pentru 378 autovehicule.
În acelaşi timp, alte 125 de dosare au fost respinse, iar persoanele juridice şi instituţiile publice aflate în această situaţie au posibilitatea întocmirii unui nou dosar de finanţare pe care să-l depună la sediul AFM, în vederea participării la Program, până la data de 31 august 2013.
Potrivit sursei citate, începând de joi, 25 iulie 2013, persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate în Program se pot adresa unuia dintre operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz.
Prin Programul 'Rabla', AFM a emis un număr de 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice şi instituţiile publice, iar cumularea eco-tichetului cu tichetul clasic este posibilă numai în cazul achiziţionării unui autovehicul electric.
Pentru stimularea cumpărării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, a unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km, precum şi a unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
AFM precizează faptul că la achiziţionarea unui autovehicul de acest tip se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.