Atenționare de călătorie MAE: Risc seismic în Albania și probleme în transport și energie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în urma cutremurului de marţi dimineaţă din Albania, există posibilitatea apariţiei unor replici seismice de intensităţi diferite, precum şi a unor disfuncţionalităţi în infrastructurile de transport şi energie, informează Agerpres.
Ministerul le recomandă cetăţenilor români să amâne, pe cât posibil, călătoriile care nu sunt necesare, iar celor care sunt prezenţi pe teritoriul acestui stat să urmărească în mod constant media locală.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Albania : +35542303133; +35542303104, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al secţiei consulare a României la Tirana: +355694036352, potrivit HotNews.ro.
MAE recomandă consultarea paginilor http://tirana.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x