Atenţie, şoferi! Vei fi amendat dacă nu ai acest document la bordul maşinii
Începând din acest an, şoferii primesc un nou document atunci când realizează inspecţia tehnică periodică, după cum se arată într-un document de presă publicat recent de Registrul Auto Român.
Certificatul de Inspectie Tehnica Periodica este un nou document ce trebuie eliberat soferilor incepand din 31 decembrie 2013, fiind introdus de OG nr. 6/2012: "Dupa finalizarea inspectiei tehnice periodice se elibereaza un certificat de inspectie tehnica periodica", scrie AvocatNet.ro.
Potrivit unei informari a Registrului Auto Roman, "eliberarea obligatorie a unui Certificat de Inspectie Tehnica Periodica este conforma cu prevederile Directivei 2010/48/UE de adaptare la progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind inspectia tehnica auto pentru autovehicule si remorcile acestora".
Eliberarea documentului nu implica obligatii sau costuri suplimentare pentru soferi, acestia primind acest certificat automat, la finalizarea inspectiei tehnice periodice efectuate la termenul scadent normal. In acelasi timp, nu va fi afectata nici periodicitatea de efectuare a ITP, astfel ca data urmatoarei ITP va fi cea din anexa la certificatul de inmatriculare.
"In consecinta, detinatorii de vehicule cu ITP valabil nu trebuie sa solicite in avans eliberarea acestui certificat, el urmand sa fie eliberat la efectuarea urmatoarei ITP", puncteaza RAR.
Certificatul, care cuprinde informatii precum numarul de identificare al vehiculului, clasa vehicului sau numarul de kilometri parcursi la data efectuarii inspectiei, este eliberat in limba romana, iar rubricile sunt traduse in engleza.
Documentul este complementar anexei la certificatul de inmatriculare si, prin urmare, nu inlocuieste anexa respectiva care atesta efectuarea ITP si termenul de valabilitate.
In cazul controalelor din trafic, soferii sunt obligati sa prezinte si noul document, in caz contrar ei fiind amendati de politisti. "Avand in vedere ca este vorba despre un certificat armonizat stabilit printr-un act normativ UE, este necesar ca certificatul sa fie disponibil impreuna cu anexa la certificatul de inmatriculare pentru prezentare in vederea unor eventuale controale".
Şoferii risca amenzi cuprinse intre 765 si 1700 de leidaca circula cu ITP expirata. Mai mult decat atat, pe langa amenda, politistul rutier poate retine si certificatul de inmatriculare al masinii si, in schimb, va elibera o dovada inlocuitoare cu drept de circulatie pentru 15 zile.
Vezi aici noul model de certificat ITP