Au fost aprobate NORMELE METODOLOGICE pentru gestionarea financiară a fondurilor europene în perioada de programare 2014-2020
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 - 2020.
Potrivit unui comunicat al Executivului, normele vizează implementarea următoarelor programe operaţionale: Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT), Programul Operaţional Competitivitate (POC), Programul Operaţional Capital Uman (POCU), Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
"Actul normativ aprobat de Guvern stabileşte modul în care se face programarea bugetară a fondurilor europene şi a contribuţiei publice naţionale, detaliază fluxurile financiare, modul în care sumele aferente acestor proiecte trebuie să se reflecte în evidenţa contabilă proprie a beneficiarilor, precum şi condiţiile cumulative care trebuie îndeplinite de beneficiar pentru a putea solicita şi primi sumele aferente prefinanţării", informează Guvernul.