Au fost tăierea salariilor și impozitarea pensiilor măsuri naziste?

| 20 iul, 2014

Invitat să participe sâmbătă la Congresul organizației de femei a PMP, Traian Băsescu nu a ratat ocazia de a a-și etala partizanatul politic, ”condimentându-și” discursul de agent electoral în favoarea formațiunii prezidențiale cu atacuri incalificabile la adresa cabinetului condus de premier și a lui Victor Ponta.

După cum era de așteptat, ținând cont de ofensiva pe care a lansat-o în ultimele săptămâni împotriva măsurii, reducerea CAS a fost una dintre principalele teme pe care președintele le-a abordat pentru a-și susține atacul cu miză electorală. "Reducerea contribuției asigurărilor sociale este o măsură bolșevică atunci când nu spui și sursele din care acoperi această măsură. Este o înșelătorie electorală care a fost în unanimitate votată în Parlament. Parlamentarii aveau obligația să spună (...) vrem să vedem pe bani cum se acoperă, dacă ne puneți taxe noi sau nu. Când timp te pretinzi a fi de dreapta nu poți să accepți o asemenea măsură fără a ști cum se acoperă costurile acestei măsuri. Când nu vrei să știi costurile și, lasă că îi păcălim noi pe români, după alegerile prezidențiale le arătăm noul buget și noul Cod fiscal, nu ai nimic comun cu dreapta. Un om de dreapta este un om care în primul rând face calcule când scoate obiective economice pe gură, le poate argumenta, le poate susține. A fost o măsură anunțată prematur, eu nu spun că nu trebuie aplicată, trebuie aplicată dacă știm sursele de finanțare pentru ea", a spus Traian Băsescu.

Citeste si: Victor Ponta: Reducerea CAS va intra în vigoare la 1 octombrie. E un moment bun

Lăsând la o parte faptul că șeful statului îi critică implicit și pe parlamentarii PMP, pe care îi acuză indirect că s-au lăsat păcăliți, ceea ce sare în ochi în legătură cu această declarație este în mod evident calificarea reducerii CAS drept o măsură bolșevică. Manipularea este evidentă, de vreme ce Traian Băsescu nu își explică propriu-zis poziția, ci utilizează o asociere cu totul forțată de noțiuni pentru a negativiza o măsură care, culmea, vine în primul rând în ajutorul ”marilor capitaliști”.

Dacă o măsură care va genera creștere economică și locuri de MUNCĂ ajunge să fie calificată drept ”bolșevică”, atunci, preluând această pseudo-argumentație, am putea spune foarte ușor că măsurile de austeritate girate de Traian Băsescu de la Cotroceni și implementate de guvernul Emil Boc au fost de-a dreptul măsuri de tip nazist, luate cu scopul de a-i extermina pe bătrâni sau pe bugetari.

Citeste si: TRAIAN BĂSESCU, președintele jucător, continuă circul în jurul reducerii CAS

În fond, prin tăierea salariilor și a pensiilor, Traian Băsescu și guvernul său au condamnat la umilință și sărăcie lucie milioane de români. Combinate cu majorarea prețurilor, generată de creșterea peste noapte a TVA, tăierea salariilor bugetarilor și impozitarea pensiilor au creat premisele unui adevărat genocid împotriva unor categorii de populație care s-au văzut practic în imposibilitatea de a mai supraviețui de pe o zi pe alta, în timp ce clientela politică a președintelui prospera liniștită pe banii contribuabilului român.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 iul, 2014
Evident naziste
In conditiile in care a mentinut investitiile la cote astronomice si se vaita ca n-are bani, aceasta hotie e evident nazista.
21 iul, 2014
ion
Au fost masuri necesare pentru evitarea falimentului statului (adica neputinta sa mai plateasca nici salarii si nici pensii) in conditiile de criza mondiala, cand capsunarii nu mai trimiteau bani in tara, cand economia nationala era in picaj..cand creditarea era ZERO (ca era criza financiara).... Cam greu de inteles pentru bugetarii de o viata care nu stiu ce inseamna capitalismul ,ca nu au lucrat o zi la patron ! Dar bunul simt si logica proprie putea sa ii ajute sa inteleaga ca si in familie cand cheltuielile sunt mai mari decat veniturile,trebuie sa tai din cheltuieli,iar daca veniturile sunt atat de mici,uneori faci chiar foamea ! Dar e greu sa folosesti logica,mai bine iti lipesti ochii de Haznaua3 si inghiti galustile care ti se servesc pe tava si iti tin de foame. Acum nu iti taie pensia sau salariul de bugetar, ci te cocoseaza cu taxe,superaccize si superimpozite si iti rade in nas ca o duci bine !
Dar de la jurnalisti de doi lei platiti de Voiculescu ,la ce sa te astepti ?
21 iul, 2014
ric
ochelari de cal...
Iar matale dle jurnalist daca ai avea un dram de inteligenta si daca ai vrea sa faci o informare exacta a cea fost in momentul taierii salariilor si a pensiilor ai recunoaste ca de fapt atunci era criza mondiala, ca toate guvernele se clatinau si ca de fapt s-au taiat din salarii ca sa nu se piarda muncile, iar pensiile urmau sa fie date inapoi chiar f repede, dupa o cat de putina redresare, toate tarile au suferit dar voua astia tineri si tragand din greu spre stanga nu aveti nici macar decenta sa o spuneti!!! Ii aburiti pe aia needucati cu aceleasi slogane dar in doi ani nimic nu s-a schimbat , se fura tot pe rupte, se minte tot asa, noroc ca voua va merge bine cu dezinformarile pontiste.
20 iul, 2014
ion
nu pot spune ca masurile de taiere a salariilor au fost de tip nazist,in schimb pot spune ca masurile au fost gandite si luate dupa mintea unui singur om(dictato) sub influenta bauturilor alcoolice

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ