Au trecut 25 de ani de la moartea Ceauşeştilor
Se împlineşte un sfert de secol de la moartea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. An de an, nostalgicii se strâng la mormântul fostului Dictator. În urmă cu 25 de ani, soţii Ceauşescu erau executaţi la Târgovişte. Sentinţa a fost dată de Tribunalul Militar Excepţional constituit cu doar o zi înainte din ordinul lui Ion Iliescu. Întreg procesul a durat doar două ore.
Încă de dinaintea începerii procesului, soarta soţilor Ceauşescu era hotărâtă. Generalul Atanasie Stănculescu îi alesese pe cei trei soldaţi care aveau să execute sentinţa.
Nicolae Ceauşescu a refuzat să recunoască Tribunalul constituit cu doar o zi înainte. ”Nu recunosc niciun tribunal în afară de Marea Adunare Naţională”, spunea atunci Ceaușsescu.
La capătul a doar două ore de aşa-zis proces avea să vină şi sentinţa.
”Tribunalul, în numele legii şi al poporului, condamnă cu unanimitate de voturi, pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la pedeapsa capitală şi confiscarea averii pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid”, a fost sentința primită de soții Ceaușsescu.
Dictatorul Nicolae Ceauşescu a refuzat să facă recurs aşa că s-a trecut imediat la executarea sentinţei.
Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi la ora 14.50, în cazarma de la Târgovişte.