Audi a depășit BMW, devenind cel mai bine vândut producător de automobile de lux din lume

| 11 mar, 2014

Audi AG a livrat mai multe mașini decât Bayerische Motoren Werke AG (BMW) în primele două luni din 2014, devenind cel mai bine vândut producător de automobile de lux din lume, transmite Bloomberg.

În perioada ianuarie — februarie 2014, Audi a vândut 242.400 de vehicule, cu 383 mai multe decât brandul BMW.

Audi, divizie a Volkswagen (VW), va introduce anul acesta 17 noi modele sau va restiliza altele, inclusiv modelul sport TT, pentru a-și menține poziția de lider pe segmentul automobilelor de lux. Lansările fac parte din planul de investiții pe următorii cinci ani, în valoare de 22 miliarde de euro, prin care Audi vrea să devină producătorul de automobile de lux cu cele mai mari vânzări anuale din lume.

'Vom majora livrările în toate regiunile lumii, inclusiv în Europa', a declarat președintele Audi, Rupert Stadler.

'Noile modele inovatoare ce vor fi lansate în acest an, cum ar fi Seria 2 Active Tourer și Seria 4 Gran Coupe, ne vor ajuta să menținem ritmul de creștere a vânzărilor în 2014', a replicat directorul de vânzări al BMW, Ian Robertson.

Aceste modele ar putea ajuta BMW să-și mențină poziția de lider pe segmentul automobilelor de lux în 2014, pentru al zecelea an consecutiv.

Compania IHS Automotive estimează că BMW va vinde 1,77 milioane de mașini, depășind Audi, care va livra 1,66 milioane, și Mercedes, cu 1,56 milioane.

Cheltuielile pentru dezvoltarea de noi vehicule și extinderea capacității de producție au dus la scăderea profitului operațional al Audi cu 6,2% în 2013, la 5,03 miliarde de euro, chiar dacă veniturile au urcat cu 2,3%.

Anul trecut, BMW, care comercializează brandurile BMW, Mini și Rolls-Royce, a înregistrat o creștere a vânzărilor de 6,4%, la 1,96 milioane de vehicule, pe fondul majorării cererii în China și SUA.

Audi a raportat creșterea cu 8,3% a vânzărilor globale în 2013, la nivelul record de 1,58 milioane de vehicule, în timp ce Mercedes, care în 2005 a pierdut titlul de cel mai mare producător mondial de automobile de lux în favoarea BMW, a livrat 1,46 milioane de vehicule anul trecut, în creștere cu 11% față de 2012.

BMW vrea să răspundă provocărilor venite din partea Volkswagen AG (care deține brandul Audi) și Daimler AG (care deține brandul Mercedes-Benz) prin introducerea a 25 de modele începând din 2014, inclusiv a 10 vehicule care nu au predecesor, cum este Rolls-Royce Wraith.

Toți cei trei producători de automobile de lux din Germania au raportat vânzări record în 2013, în urma creșterii veniturilor în țări ca India, China, Rusia și a redresării cheltuielilor de consum în SUA.

Anul acesta, BMW vrea să vândă 1,77 milioane de vehicule, depășind Audi, care se așteaptă la vânzări de 1,66 milioane de vehicule, și Mercedes, cu livrări prognozate de 1,56 milioane de vehicule, a anunțat compania IHS Automotive.

Tag-uri: Audi, automobile, bmw
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ