Augustin Lazăr: Nu ar fi în interesul societăţii să-mi dau demisia

| 09 apr, 14:10

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a susținult o declaraţie de presă privind "clarificarea unor afirmaţii lansate în spaţiul public", anunţă Parchetul General. Augustin Lazăr a fost acuzat în spaţiul public că ar fi refuzat de două ori eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip.

Augustin Lazăr, declaraţii:

În ultimele zile instituţii de presă mi-au atribuit fapte pe care nu le-am făcut.

Fac următoarele precizări:

Nu sunt ofiţer, colaborator al vreunui serviciu de informaţii.

Am fost genist la o unitate din Timişoara.

Nu am nicio emoţie pt nicio verificare care se va face în arhivele CNSAS.

În 1982-1989 am fost procuror stagiar şi procuror criminalist la Alba Iulia, fără nicio funcţie de conducere.

Am lucrat în cadru legal.

Nu am instrumentat fapte vizând fapte împotriva regimului comunist.

Episodul privind calitatea de preşedinte al comisiei de liberări condiţionate a fost prezentat eronat.

Era atributul exclusiv al instanţei de judecată să dispună liberarea condiţionată.

Comisia verifica doar îndeplinirea condiţiilor legale.

Erau aceleaşi condiţii de liberare pt toate categoriile de condamnaţi.

Rememorând dosarele importante ale Parchetului General, am ajuns la o concluzie: Imediat după Revoluţie justiţia şi procurorii au făcut paşi spre modernizare.

Schimbarea a fost benefică pt magistraţi, ne-a prins la o vârstă tânără.

Practicile dinainte de 1989 au fost abandonate rapid.

Anul acesta marcăm 30 de ani de la Revoluţie.

În calitate de procuror general, exprim scuze instituţionale pt practicile de dinainte de 1989, instituite prin lege, dar discutabile din pct de vedere moral.

Despre comisia de liberări

În comisie, fiecare membru avea un vot, dacă se îndeplineau sau nu condiţiile.

Exista un cadru legal, chiar dacă foarte îngust.

Dosarele erau evaluate fără prezenţa celui vizat.

Cine ştie câte dosare am evaluat? Penitenciarul Aiud era şi atunci suprapopulat.

Sunt speculaţii manipulate public într-o manieră jenantă.

În ţară sunt multe penitenciare, la fiecare existau comisii de liberare.

În general, procurorii mai tineri erau trimişi la aceste comisii.

Dura circa o oră, dosarele erau pregătite, doar se verificau condiţiile stabilite de lege: fracţia executată şi eventualele pedepse.

Întrebare: Vă daţi demisia?

A. Lazăr: Credeţi că ar fi în interesul societăţii? Nu ar fi în interesul societăţii. Eu m-am înscris la concurs pt că vreau să continui proiectele începute.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ