AUR a demarat campania de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

| 01 mar, 19:00

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a dat startul vineri, 1 martie, campaniei de strângere de semnături pentru susţinerea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare.

 

”În toată România şi în Diaspora, AUR a decis să înceapă strângerea de semnături de susţinere a listei de candidaţi pentru Alegerile Europarlamentare din 9 iunie, cele mai importante alegeri de anul acesta, pentru că ele vor da direcţia anului electoral 2024, aceea pe care românii o doresc pentru ţară. Românii trebuie să fie demni în Europa şi în lume, iar vocea poporului român trebuie să se facă auzită pe plan extern şi să fie orientată către interesele naţiunii noastre. Pentru asta, avem nevoie de cei mai buni reprezentanţi în Parlamentul European, iar aceia sunt patrioţii”, a transmis AUR într-un comunicat.
AUR precizează că ”a fost primul partid politic care a prezentat lista de candidaţi pentru Parlamentul European cu aproape un an înainte alegeri, pentru că au dorit ca românii să îi cunoască şi să îi analizeze atent pe cei care ne vor reprezenta”.
”AUR vrea să trimită la Bruxelles oameni care ştiu să se bată pentru drepturile noastre, nu aşa cum, în ultimii ani, au făcut cei de la PSD, PNL, USR care au trimis la Bruxelles aplaudaci, moşnegi politici, aflaţi pe ultima sută de metri a carierei politice, pe care căutau să îi dea afară din partidele lor şi îi trimiteau la pensie în Parlamentul European”, precizează formaţiunea.
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat la Cluj că se strâng semnături în toată ţara de astăzi, din prima zi de primăvară.
”Dăm drumul strângerii de semnături şi aici la Cluj. O să avem mai multe puncte în Cluj-Napoca, şi la Turda, şi la Câmpia Turzii, şi la Dej, şi la Gherla. Se strâng semnături în toată ţara de astăzi, din prima zi de primăvară. La mulţi ani tuturor, trebuie să vină primăvara şi pentru români! O să fim în toată ţara! Vă îmbrăţişăm pe toţi de aici, din inima Ardealului, Dumnezeu să binecuvânteze România! Să reuşim să strângem milionul de semnături cât mai repede şi să dăm la o parte PSD şi PNL de la conducerea ţării şi din vieţile noastre”, a spus preşedintele AUR, George Simion, într-o intervenţie live de la Cluj.
Ajuns şi la Alba Iulia, George Simion a spus că, dacă PSD şi PNL insistă să coordoneze această încălcare a Constituţiei numită alegeri comasate, AUR este pregătit pentru alegerile locale.
”Dacă hoţii ăştia insistă să coordoneze într-un fel sau altul această ilegalitate, această încălcare a Constituţiei numită alegeri comasate, suntem pregătiţi şi pentru alegerile locale. De departe avem cea mai bună listă pentru Parlamentul European, oameni cu doctorate făcute pe bune, cadre universitare, şefi de promoţii. Ei îl au pe Tudose, un moş libidinos care a fost implicat într-un scandal sexual acolo la Bruxelles, pe Rareş Bogdan, cel care a tăiat pensiile speciale de nu a mai putut, încă taie la ele, şi tot felul de sinecuri şi papagali care se duc acolo la pensie, pe o sumă de 10.000 de euro, fără să facă nimic”, a declarat preşedintele AUR.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ