AUR: România nu primeşte lecţii şi nici indicaţii din partea Ambasadei Ucrainei la Bucureşti
Partidul AUR cere Ministerului Afacerilor Externe să răspundă ferm şi neîntârziat Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, după ce misiunea diplomatică şi-a permis să ceară efectuarea unei anchete „rapide şi detaliate” pe teritoriul României.
„Solicitarea Ambasadei vine după ce mass-media din ţara noastră a prezentat o paradă tradiţională ocazionată de Sărbătorile de Iarnă desfăşurată în localitatea Berzunţi, judeţul Bacău, în cadrul căreia erau portretizate în antiteză cele două tabere aflate în confruntare pe frontul din Ucraina. Oricât de neispirată, deplasată şi nepotrivită cu momentul actual ar fi manifestarea localnicilor din Berzunţi, tonul imperativ al diplomaţilor ucrainieni este inacceptabil, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui stat obişnuit să calce în picioare drepturile şi libertăţile minorităţilor naţionale. România nu are nimic în comun cu sistemul de justiţie ucrainian şi nu se poate întoarce la tradiţia anchetelor «rapide şi detaliate» care au distrus destine, au despărţit familii şi au deznaţionalizat comunităţi întregi după cel de-Al Doilea Război Mondial”, precizează comunicatul de presă al AUR.
Ambasada Ucrainei la Bucureşti a reacţionat după parada organizată în judeţul Bacău, arătând că „în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi”.
„Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată”, au transmis reprezentanţii ambasadei, menţionând că şi societatea ar trebui să sancţioneze corespunzător astfel de evenimente.
Tag-uri:
aur
loading...
Ştirile orei
1
Comentarii
Adauga un comentariu nou
10 ian, 09:53
Therese Poulain
Oferta de împrumut
Societatea financiară s-a specializat în toate domeniile.
Vă punem la dispoziție oferte pentru toate nevoile dvs. de finanțare cu un împrumut personal și investim în proiectele dvs. majore.
și investiți în proiectele dumneavoastră majore.
Aceasta este rezervată companiilor și persoanelor serioase care caută un împrumut pentru a-și finanța proiectele.
Oferim împrumuturi persoanelor fizice: credite de consum, credite pentru locuințe, achiziții de credite, achiziții de datorii pentru a consolida toate datoriile într-un singur împrumut, împrumuturi școlare pentru studenți, împrumuturi auto.
Vă ajutăm să vă finanțați proiectele, cum ar fi construcția casei, a biroului, a afacerii sau a unui proiect care necesită finanțare externă.
Persoanele aflate în nevoie ne pot contacta pentru mai multe informații despre oferta de a fi mulțumiți : Email: [email protected]

raspunde
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x