Aura Răducu despre sediul MFE: În loc să plătesc chiria pe 4-5 ani, prefer să fac un spital în România

| 01 mar, 12:40

Suma plătită pentru chiria sediului Ministerului Fondurilor Europene (MFE) este foarte mare, iar cu aceşti bani în 4-5 ani se poate face un spital, a declarat, marţi, Aura Răducu, ministrul de resort, în Plenul Senatului.

”Acest sediu (din Tower Center, din Bd. Ion Mihalache 15-17 n.r.) este închiriat şi multe dintre sediile ministerului sunt închiriate. În primul rând suma este exorbitantă şi nu mi-am putut permite să mai plătesc din banii publici plus banii Uniunii Europene aceste sume şi mi-am dorit să fac proiecte. În loc să plătesc chiria pe 4-5 ani, prefer să fac un spital în România”, a spus Răducu. Ea a precizat că ministerul a făcut rost de 1,5 - 2 milioane euro din fonduri norvegiene pentru reparaţiile şi dotarea noului sediu din Casa Poporului.

”Am căutat o clădire publică pentru că există clădiri publice. În Corpul B din clădirea dumneavoastră, din păcate într-o stare de depreciere, şi niciun minister nu avea fondurile ca să poată să o repare. Am făcut rost de fonduri norvegiene şi urmează să ne dea 1,5 - 2 milioane de euro pentru repararea acoperişului acestei clădiri şi pentru dotare. Îmi doresc de ani de zile un proiect pentru această clădire să schimbăm becurile şi să facem eficienţă energetică cu leduri în această clădire a dumneavoastră, a Parlamentului. Sunt pentru eficienţa banilor publici. Fondurile europene sunt banii noştri, ai tuturor”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene.

De asemenea, aceasta a arătat că, dacă ar mai fi plătit chiria din Bulevardul Ion Mihalache, ar fi fost echivalentul cumpărării unei clădiri. ”Dacă mai continuam să stăm încă 2-3 ani era ca şi cum cumpăram o clădire nouă”, a precizat Răducu. În data de 22 februarie, Emanoil Dascălu, secretar de stat în cadrul instituţiei, a anunţat că Ministerul Fondurilor Europene îşi va muta sediul în ”Casa Poporului” pentru că în acest moment contractul pe care îl are este dezavantajos.

”Stăm în această clădire printr-un contract de închiriere foarte dezavantajos, motiv pentru care ne-a rămas fie renegocierea, fie să ne mutăm. Atitudinea pe care proprietarul a avut-o vizavi de noi ca minister a fost una puţin constructivă. Am fost nevoiţi să semnăm un contract pe şase luni de zile”, a spus Dascălu. El a precizat că, până în prezent, pentru spaţiul ocupat în Tower Center, din Bulevardul Ion Mihalache 15-17, s-au plătit 600 euro/mp, ”un preţ mult prea mare”.

”Vorbim de chiria netă, fără TVA. Am reuşit să găsim un spaţiu şi trebuie să vedem cum reuşim să ne mutăm în Casa Poporului”, a mai spus secretarul de stat.

Tag-uri: Aura Raducu, spital
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ