Aurescu: Formatul 5 + 2 este singurul care poate garanta o soluţie durabilă pentru Transnistria
Singurul format care poate să garanteze o soluţie durabilă pentru dosarul transnistrean este cel al negocierilor în formula '5 plus 2' (Chişinău, Tiraspol, OSCE, Rusia, Ucraina, plus UE şi SUA), a declarat joi la Chişinău ministrul român de externe Bogdan Aurescu, citat de Agerpres.
Într-un interviu pentru Radio Chişinău, şeful diplomaţiei de la Bucureşti a subliniat că este foarte importantă reluarea discuţiilor formale, în cadrul cărora să se poată discuta atât măsuri de creştere a încrederii, cât şi măsuri de soluţionare pe fond a diferendului din stânga Nistrului.
''Orice altfel de acţiuni, mai ales acţiunile de tip unilateral, nu sunt de natură să încurajeze o soluţionare durabilă a acestui diferend şi este nevoie, evident, de voinţa politică a tuturor partenerilor implicaţi în acest proces, pentru ca acest format să dea rezultate'', a declarat Bogdan Aurescu.
Totodată, ministrul român de externe a subliniat că, în actualul context regional instabil şi cu provocări de securitate, este foarte important ca Republica Moldova să rămână un stat stabil, orientat spre Uniunea Europeană.
În acelaşi interviu, Bogdan Aurescu a mai declarat că, în urma alegerilor locale de duminică din Republica Moldova, la care opţiunea electoratului a fost una majoritar proeuropeană, partidelor de la Chişinău cu viziuni proeuropene le revine responsabilitatea de a crea, într-o perioadă cât mai scurtă de timp, un nou guvern care să aibă susţinerea unei majorităţi parlamentare proeuropene.
''Este foarte important ca această acţiune politică să aibă loc într-un interval de timp care să nu fie prea îndelungat. Pentru că orice formă de instabilitate, fie că este politică, fie că este economică sau socială, nu face bine Republicii Moldova, nu face bine vecinătăţii României, care este şi vecinătatea Uniunii Europene. Şi cred că este în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova să aibă o guvernare proeuropeană stabilă'', a afirmat Bogdan Aurescu.
Ministrul român de externe s-a aflat de miercuri într-o vizită în Republica Moldova, unde a avut convorbiri cu preşedintele Nicolae Timofti, cu omologul său Natalia Gherman, cu alte oficialităţi de la Chişinău, iar joi a participat la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), în cadrul căreia România a preluat preşedinţia organizaţiei.