Autoarea best-sellerului "Să ucizi o pasăre cântătoare" îşi lansează a doua carte după 55 de ani
Autoarea de origine americană Harper Lee, în vârstă de 89 de ani, şi-a lansat cea de-a doua carte după succesul răsunător al romanului Să ucizi o pasăre cântătoare ("To kill a mockingbird", 1960), la o distanţă de 55 de ani. Noul volum, "Go set a watchman", continuă povestea protagoniştilor din romanul care a făcut furori în America la începutul anilor '60. Pentru fanii cărţii şi filmului, apariţia noului volum a însemnat o surpriză nesperată.
Romanul intitulat "Go Set a Watchman", a cărui acţiune are loc în anii 1950 şi ai cărui protagonişti sunt personaje principale din cartea "Să ucizi o pasăre cântătoare", dar cu 20 de ani mai în vârstă, a fost publicat pe 14 iulie, la editura americană Harper. Cartea a fost scrisă de fapt în anii 1950, înainte de "Să ucizi o pasăre cântătoare", iar Harper Lee, în vârstă de 89 de ani, a crezut că a fost pierdută.
"Personajul cunoscut sub numele Scout apare aici ca o femeie adultă şi cred că efortul depus a fost unul decent", a declarat scriitoarea într-un comunicat publicat de editura Harper.
"Editorul meu, care a fost impresionat de amintirile din copilăria lui Scout, m-a convins să scriu un roman din punctul de vedere al tinerei Scout. Scriam pentru prima dată o carte, aşa că am făcut ce mi s-a spus", a precizat Harper Lee.
În romanul "Go Set a Watchman", Scout se întoarce de la New York pentru a-şi vizita tatăl, Atticus, în oraşul fictiv Maycomb, unde trebuie să facă faţă unor probleme personale şi de ordin politic şi încearcă să înţeleagă atât viziunea tatălui său asupra societăţii, cât şi propriile sentimente contradictorii despre oraşul natal.
Lee credea că textul fusese pierdut şi a fost surprinsă când avocatul său, Tonja Carter, l-a descoperit.
"Să ucizi o pasăre cântătoare", o poveste despre rasă şi copilărie în statul american Alabama în anii 1930, este bazat în mare parte pe experienţele personale ale lui Lee. Volumul a fost publicat în 1960, în perioada în care mişcarea pentru drepturi civile prindea avânt şi a devenit o lectură obligatorie în multe şcoli americane.
Cartea, tradusă şi în limba română, s-a vândut în circa 30 de milioane de copii la nivel internaţional şi a fost apreciată de cititori din culturi diferite.