Autocar cu 12 persoane, răsturnat pe DN2E din cauza vitezei excesive
Două persoane au ajuns la spital după ce un autocar, care transporta 12 persoane, s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, pe DN2E, pe raza localităţii sucevene Clit, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Alexandra Micoş.
Potrivit sursei citate, într-o curbă, din cauza vitezei excesive cu care se deplasa, şoferul a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat. Din accident au rezultat patru victime - doi pasageri şi cei doi şoferi. Două victime, respectiv şoferii, au fost transportate la Spitalul municipal Rădăuţi, iar celelalte două au refuzat internarea.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Autocarul, care aparţine firmei Tarsin din Rădăuţi, se întorcea din Anglia cu 12 persoane care se întorceau acasă în zona Rădăuţi, pentru a petrece sărbătorile de iarnă.