Autorităţile de Management nu mai sancţioneze beneficiarii pentru nereguli care nu au impact financiar

| 26 iun, 2014

Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, 26 iunie a.c., noi măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene atât de către beneficiari cât şi de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

"Nivelul corecţiilor financiare ce pot fi aplicate beneficiarilor care nu respectă întocmai principiile europene şi prevederile legislaţiei în vigoare devine mai flexibil, penalizarea beneficiarilor aplicându-se în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite. Prin aceste reglementări urmărim îmbunătățirea și eficientizarea mecanismului de prevenire și gestionare a neregulilor ţinând cont de experiența avută în utilizarea fondurilor de preaderare și a celor alocate României pentru actuala perioadă de programare. Aceste reglementări urmează să fie aplicate şi în perioada de programare 2014 -2020. Suplimentar, permitem Autorităţilor de Management să nu mai sancţioneze beneficiarii pentru nereguli care nu au impact financiar”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Actele normative adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi sunt Ordonanţa de urgență privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/ sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, respectiv Hotărârea Guvernului privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/ corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Modificările aprobate corelează prevederile din legislaţia naţională cu cele ale reglementărilor europene.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ