Avem calul alb, mai lipseşte salvatorul

Un om a cărui demitere au votat-o 90% dintre alegătorii prezenţi la urne şi care a refuzat să-şi părăsească funcţia abuziv ocupată cere ritos demisia altor oameni, validaţi legal de voturile a 70% dintre votanţi.

Acelaşi om povesteşte, într-o epidemie logoreică de domeniul viselor rele, cum i-a trecut lui prin cap, deşi Constituţia (la care face apel mereu când dă de belea) nu-i permite, să dizolve Parlamentul, forul democratic reprezentativ al statului român (conform aceleiaşi cărţulii pe care o poartă în buzunarul de la piept).

Privit din afară, cu bună credinţă şi cu naivitate, omul pare nebun. Nu că l-aş credita nici eu, abuziv, cu prea multe ţigle pe casă, dar, detaşându-te de isterie şi cunoscându-l, te gândeşti la un plan. Care începe cu activarea subită a propagandiştilor, plângeri la înaltele cancelarii şi riposta rapidă a ambasadelor, continuă cu proteste de stradă şi cu lanasarea dezbaterii publice despre Legislativ ca principal factor de corupţie şi ar trebui să atingă punctul culminant cu totala delegitimare a liderilor puterii.

Şi, în perspectiva prezidenţialelor, ca-n basmele copilăriei, apariţia salvatorului politic pe un cal alb. Musai propus de el, că se pricepe la oameni, democraţie şi politică…