Averile candidaţilor PNL la PE. Buşoi, cel mai bogat, Mănescu se declară fără economii
Cristian Buşoi, candidat PNL pentru europarlamentare, este unul dintre cei mai înstăriţi liberali de pe lista pentru PE, Ramona Mănescu susţine că nu are economii semnificative în conturile bancare, în timp ce alţi europarlamentari PNL şi-au sporit semnificativ averea după cinci ani de mandat.
Conform declaraţiilor de avere consultate de MEDIAFAX, depuse la BEC odată cu înregistrarea candidaturilor pentru Parlamentul European, Norica Nicolai, prima pe lista PNL, a economisit după cinci ani de mandat ca europarlamentar peste 300.000 de euro.
Dacă la începutul mandatului de europarlamentar, vicepreşedintele PNL intra în alegeri cu 12.000 de lei şi 7.000 de euro, la cinci ani distanţă economiile sale au sporit: 13.899 de lei şi 302.266 de euro.
În plus, europarlamentarul PNL a acordat un împrumut de 10.000 de euro unei persoane fizice.
Pe de altă parte, în cei cinci ani a achitat datorii către bănci în valoare de 28.700 de euro.
Nicolai şi-a sporit colecţia de bijuterii şi obiecte de artă, de la o valoare de 5.000 de euro în 2009, la 14.000 de euro la încheierea actualului mandat în PE. Colecţia de tablouri a rămas însă la aceeaşi valoare, respectiv 10 opere de artă estimate la 8.500 de euro.
De asemenea, europarlamentarul PNL şi-a păstrat proprietăţile declarate în 2009, respectiv un teren de 6.168 de metri pătraţi în Baloteşti (Ilfov), o casă de 256 de metri pătraţi în aceeaşi localitate, precum şi apartamentul din Bucureşti, cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.
Totodată, Nicolai a păstrat cele două autoturisme deţinute, un BMW şi o Toyota.
Europarlamentarul PNL a beneficiat în 2013 de deconturi pentru transport şi diurne de 107.091 de euro, iar în 2014 de 24.696 euro, la care s-au adăugat 4.299 de euro lunar pentru cheltuielile generale cu întreţinerea cabinetelor sale.
În 2013 a mai obţinut indemnizaţie de la Parlamentul European de 74.365 euro, iar în 2014 de 18.591 euro, în vreme ce soţul său a obţinut de la Patronatul Naţional Român un venit de 63.624 de lei. La veniturile familiei s-au adăugat şi câte 400 de euro lunar din închirierea apartamentului deţinut în Capitală, tranzacţiile pe piaţa de capital care au reprezentat 1.000 de euro şi alţi 350 de euro de la Administraţia Fiscală Generală din Belgia.
Adina Vălean, soţia preşedintelui PNL Crin Antonescu, aflată pe locul doi pe lista liberalilor pentru PE, a dobândit bijuterii de 18.000 de euro şi are aproximativ 100.000 de euro economisiţi.
În urmă cu cinci ani, Vălean declara economii de 2.800 de lei, 86.600 de euro şi 4.200 de dolari americani. Acum europarlamentarul precizează că are în conturi 45.508 de lei, 179.347 de euro şi 8.626 de dolari americani.
Pe de altă parte, la intrarea în mandat, europarlamentarul PNL nu înregistra datorii la bănci, însă acum mai are de achitat 88.000 de euro pentru două credite.
De asemenea, europarlamentarul PNL menţionează că în perioada 2009-2010 a dobândit bijuterii în valoare de 18.000 de euro.
În 2009, la începutul mandatului de europarlamentar, Vălean declara un autoturism Dacia, fabricat în 2004, iar după cinci ani în locul acestui automobil declară două maşini marca BMW, de fabricaţie 2005, respectiv 2007.
De asemenea, Vălean a păstrat casa de locuit deţinută în comuna Drajna (Prahova) cu o suprafaţă de 84 de metri pătraţi şi terenul aferent de 3.942 de metri pătraţi.
Vălean mai deţine, în cotă parte cu Crin Antonescu, un apartament în Bucureşti de 205 metri pătraţi, care a fost cumpărat în 2011, precum şi un loc de parcare aferent.
În urma căsătoriei cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, în declaraţia sa de avere este menţionat apartamentul de 96 de metri pătraţi deţinut de liderul PNL în Capitală.
În plus, Adina Vălean a beneficiat de venituri în urma decontării cheltuielilor de către Parlamentul European: 57.368 de euro pentru transport, 28.159 de euro pentru diurnă şi 51.588 de euro pentru cheltuielile generale. La aceşti bani s-au adăugat indemnizaţia de 74.408 de euro în cursul anului fiscal anterior. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a obţinut ca senator o indemnizaţie de 74.256 de lei, iar fiica şefului PNL a primit o pensie de urmaş de 4.200 de lei şi o alocaţie de 504 de lei.
Renate Weber, aflată pe locul cinci pe lista PNL, a cumpărat un teren în Capitală şi şi-a construit o casă.
Renate Weber a dobândit în cei cinci ani de mandat un teren în Bucureşti de 295 de metri pătraţi pe care a construit o casă de locuit de 170 de metri pătraţi, finalizată în 2014. De asemenea, europarlamentarul a păstrat apartamentul din Capitală de 67 de metri pătraţi cumpărat în 2009, dar şi cotă parte dintr-un apartament în Braşov, de 64 de metri pătraţi.
Ea şi-a menţinut în proprietate autoturismul Audi A3, fabricat în 2001, declarat şi în 2009.
Europarlamentarul PNL precizează că a făcut anul trecut o donaţie de 40.000 de lei către Asociaţia Societatea de chirurgie a sânului.
Dacă în 2009 Weber avea economii de 39.600 de euro şi 4.000 de lei, acum europarlamentarul are în conturi 39.145 de euro şi 3.627 de lei.
Europarlamentarul PNL a obţinut în 2013 şi pentru lunile de la începutul acestui 67.382 de euro de la Parlamentul European pentru diurne şi decontarea transportului. La aceste sume se adaugă indemnizaţia de europarlamentar pentru 2013 de 74.365 de euro, iar pentru primele trei luni ale lui 2014 - 18.591 de euro.
Ramona Mănescu, aflată pe locul al treilea pe lista PNL, nu a făcut economii semnificative în mandatul în PE, pe care l-a întrerupt în vara anului trecut pentru a fi numită ministru al Transporturilor.
Ramona Mănescu declară că nu are conturi bancare în care să deţină economii, nici bijuterii, metale preţioase ori obiecte de artă, plasamente sau investiţii ori datorii care să depăşească pragul de 5.000 de euro.
Europarlamentarul PNL a înlocuit două automobile deţinute în 2009, un Volvo şi un SAAB, precum şi o motocicletă Aprilia cu alte trei autoturisme: două dintre acestea marca Audi şi una Ford.
Ramona Mănescu şi-a menţinut în proprietate aceleaşi imobile, deţinute împreună cu soţul său, Rareş Mănescu, edil al Sectorului 6 din Capitală. Cei doi au un apartament în Predeal, de 114 metri pătraţi, cumpărat în 2009, dar şi o casă de locuit în Bragadiru de 140 de metri pătraţi cu un teren aferent de 990 de metri pătraţi, achiziţionat în 2003.
Singurele venituri declarate de europarlamentarul PNL sunt indemnizaţia de 49.605 de euro de la Parlamentul European şi cea pentru funcţia de ministru deţinută anul trecut, de 22.730 de lei. La aceste venituri se adaugă veniturile lui Rareş Mănescu în calitate de primar al sectorului 6, de 52.501 de lei.
Ramona Mănescu nu precizează în declaraţia de avere sume obţinute prin deconturi de la Parlamentul European.
Cristian Buşoi, cel mai bogat dintre candidaţii PNL, declară economii de peste un milion de euro. El a fost europarlamentar tot până în vara anului trecut, când a fost numit preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Buşoi este al patrulea pe lista PNL.
Buşoi avea, în 2009, terenuri agricole de 58.820 de metri pătraţi în Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş, terenuri intravilane de 1.840 de metri pătraţi în Caraş-Severin şi Mehedinţi, precum şi teren extravilan de 685 de metri pătraţi în Băile Herculane.
În prezent, europarlamentarul deţine 55.463 de metri pătraţi de terenuri agricole în Caraş-Severin, Mehedinţi şi Călăraşi, 2.252 metri pătraţi de terenuri intravilane în Mehedinţi şi la Băile Herculane (Caraş-Severin). Terenul extravilan din Băile Herculane a ajuns la 1.285 de metri pătraţi.
Europarlamentarul PNL a schimbat locuinţele în cei cinci ani de mandat, renunţând la o casă de locuit pe care o avea în satul Crivina din Mehedinţi, dar a păstrat două apartamente în Bucureşti, de 165 de metri pătraţi şi respectiv 145 de metri pătraţi. Buşoi a reuşit să mai cumpere în 2009 un apartament la Bruxelles de 94 de metri pătraţi, dar şi o casă de locuit în Drobeta Turnu Severin de 920 de metri pătraţi.
De la bijuterii şi obiecte de artă de 36.000 de euro, Buşoi a ajuns în 2014 la o valoare declarată de 48.000 de euro.
În cazul economiilor în conturi bancare, la începutul mandatului, europarlamentarul PNL avea 107.242 de euro, 476.924 de lei şi 12.231 de dolari americani. În prezent, Buşoi a ajuns la 992.944 euro, 1.589.376 de lei şi 10.464 de dolari aflaţi în conturi bancare şi de investiţii.
În plus, el a acordat împrumuturi în nume personal către SC C.S.B. European Business Target SRL în valoare de 1.202.000 de lei.
În ceea ce priveşte datoriile, europarlamentarul PNL are de achitat credite în valoare de 300.000 de euro către Volksbank, menţionând aceeaşi valoare a acestora ca şi în 2009.
Buşoi a obţinut în 2013 deconturi şi alte beneficii de la Parlamentul European de 97.659 de euro, indemnizaţie în calitate de europarlamentar de 37.204 de euro şi indemnizaţie în calitate de preşedinte al CNAS de 30.407 de lei.
De asemenea, europarlamentarul precizează că a beneficiat de 26.618 de lei din activitate notarială, de la Biroul Notarial Libertas, în timp ce soţia sa a avut din aceeaşi activitate 1.275.189 de lei.
Buşoi a mai avut venituri de 498.125 de lei din dobânzi şi dividende, din care 486.589 de lei din acţiunile de la Fondul Proprietatea, dar şi 9.238 de euro.
Eduard Hellvig, aflat pe locul şase pe liste PNL, are economii în conturi bancare mai mici decât datoriile.
Eduard Hellvig are două suprafeţe de teren agricol de 401 metri pătraţi (Ilfov) şi 665 de metri pătraţi (Bihor), deţinute în cotă parte cu soţia sa. În aceleaşi judeţe deţine şi două case de locuit, una de 143 de metri pătraţi în Ilfov şi alta de 210 de metri pătraţi în Bihor.
Europarlamentarul nu precizează să aibă în proprietare autoturisme sau bijuterii şi obiecte de artă de peste 5.000 de euro.
De asemenea, economiile sale în conturi bancare se ridică la 32.878 de lei şi 79.764 de euro.
Pe de altă parte, Hellvig are datorii de 145.000 de euro la o persoană fizică, Viorel Dumitras, iar 28.568 de euro la BRD.
Veniturile sale pe anul trecut se ridică la 65.403 de lei pentru perioada în care avea calitatea de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar alţi 31.031 de euro pentru cele patru luni de mandat în Parlamentul European. Soţia sa, având calitatea de director medical, a beneficiat de 149.460 de lei de la o clinică privată.
Claudia Benchescu, aflată pe locul al optulea pe liste PNL, este angajat al ASF, dar fără avere.
Preşedintele Cluburilor Studenţeşti Liberale, Claudia Bechescu, precizează, în declaraţia de avere depusă la BEC, că este inspector de specialitate la Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Potrivit declaraţiei de avere, ea nu deţine proprietăţi, mobile sau imobile, economii sau datorii, ori bijuterii.
Benchescu menţionează, însă, că în calitate de "inspector de specialitate/şef serviciu protocol" la ASF în perioada mai 2013 - martie 2014 a obţinut 59.417 de lei. Alţi 40.211 de lei i-a obţinut în calitate de membru în Comisia de privatizare a Cuprumin SA, iar 11.874 de lei pentru cinci luni în calitate de consilier al ministrului Economiei.
Mihai Ţurcanu, fratele preşedintelui CJ Botoşani, aflat pe locul şapte pe lista PNL, are 16.680 de metri pătraţi de terenuri agricole şi intravilane într-un sat din Botoşani, dar şi un apartament de 107 metri pătraţi în acelaşi judeţ. El mai este proprietarul unui autoturism BMW şi a unei Dacii 1310.
Ţurcanu precizează că nu are economii, plasamente sau datorii care să depăşească 5.000 de euro.
Anul trecut, liberalul a obţinut de la ANSVSA, unde a fost preşedinte, un salariu de 15.653 de lei.