AVERTISMENT FMI: Economia mondială este extrem de vulnerabilă. E posibilă o stagnare

| 25 feb, 10:32

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, miercuri, că economia mondială este extrem de vulnerabilă la şocuri negative şi a cerut ţărilor din G20 să pună la punct programe de stimulare coordonate, pentru a evita oprirea economiei mondiale, informează Reuters.

Într-un raport pregătit în avanpremiera reuniunii miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din G20, care va avea loc la finele acestei săptămâni la Shanghai, FMI susţine că ritmul de creştere al economiei mondiale ar putea fi pus în pericol de turbulenţele de pe pieţele financiare, scăderea preţului petrolului şi conflictele geopolitice. 

'O revizuire a perspectivelor economiei mondiale este posibilă', avertizează FMI, la doar şase săptămâni după ce preconiza că economia mondială va urca cu 3,4% în acest an şi cu 3,6% anul viitor, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna octombrie 2015. 

În acest context, instituţia financiară internaţională a apreciat că cele mai mari 20 de economii ale lumii trebuie să continue strategiile de creştere pe care le-au prezentat deja, însă, în acelaşi timp, ar trebui să pună la punct măsuri suplimentare care să poată fi implementate rapid în cazul în care creşterea continuă să încetinească. 

'În prezent, ţările G20 trebuie să facă planuri cu privire la modul în care pot susţine în mod coordonat cererea prin utilizarea spaţiului fiscal disponibil pentru a creşte investiţiile publice', se arată în raportul FMI. 

De asemenea, FMI cere economiilor avansate să se bazeze mai puţin pe politica monetară şi mai mult pe politica fiscală pentru a sprijini creşterea economică. 

În ceea ce priveşte economiile emergente, FMI apreciază că acestea ar trebui să adopte cursuri de schimb valutar flexibile şi să utilizeze intervenţiile pe piaţa valutară doar ca măsuri temporare. 

G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, regrupează state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ