Avertizare de la meteorologi: Urmează două zile cu temperaturi de toamnă și furtuni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare de vreme rea, valabilă în toată țara, în intervalul 16 august, ora 23,00 - 18 august, ora 23,00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată țara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea și aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat și Oltenia, apoi și în celelalte regiuni.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în 24 de ore se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20 de litri/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal și de munte, 35 — 40 de litri /mp. De asemenea, vor fi și căderi de grindină.
În Dobrogea, manifestări ale instabilității atmosferice își vor face apariția din noaptea de luni spre marți (17/18 august).
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Luni, valorile termice vor scãdea semnificativ faţã de zilele anterioare la scara întregii ţãri, vremea urmând sã rãmânã calduroasã doar în partea de sud-est a teritoriului. Temporar înnorãrile se vor accentua şi treptat aria ploilor se va extinde, cuprinzând toate regiunile. Vor fi mai ales averse, însoţite de frecvente descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel cã pe arii restrânse cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi izolat va cãdea grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in vestul si nordul Olteniei şi 34 de grade in Baragan si vestul Dobrogei.
În Bucureşti, vremea va fi instabilã, iar valorile diurne vor marca o scãdere faţã de ziua anterioarã. Cerul va fi noros şi temporar, atât ziua cât şi în cursul nopţii, se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 30 de grade.
Marţi, vremea va fi instabilã, iar valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor continua sã scadã, astfel cã maximele vor fi cuprinse, în general, între 20 şi 28 de grade (18....19 grade in centrul Moldovei si 30 de grade in Lunca Dunarii). Cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate şi vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului în zona de munte şi în regiunile din jumãtatea nordicã şi pe arii mai restrânse în cele sudice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat se vor cumula cantitãţi de apã mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã.
În Bucureşti, vremea va fi instabilã, iar valorile termice diurne vor continua sã scadã faţã de ziua anterioarã. Cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate şi se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã va fi de 27...28 de grade.