Avertizare METEO: Cod galben de ninsori în toată ţara

| 30 noi, 2014

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două coduri galbene de ninsori pentru mai mai multe judeţe.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului pentru intervalul 30 noiembrie, ora 22 – 1 decembrie, ora 14.

În noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40...50 km/h, iar în sudul Banatului şi zona montană aferentă vor fi rafale de 70...80 km/h.

În zona municipiului Bucureşti, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare, ce pot favoriza trecător producerea de polei, iar vântul va sufla cu viteze de 30...40 km/h.

De asemenea, Administratia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului pentru intervalul 1 decembrie, ora 14 – 2 decembrie, ora 22.

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10...15 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...60 km/h în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, iar la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 km/h. Local şi temporar, zăpada va fi viscolită.

Pe arii restrânse în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Administratia Nationala de Meteorologie a emis pentru duminică cod galben de precipitaţii mixte ce depun polei pentru mai multe judeţe.

Între orele 09:00 şi 11:00, local în judeţul Sibiu, drumurile naţionale şi europene, este cod galben de polei.

Între orele 09:00 şi 12.00, local în judeţele Vâlcea, Dolj, Olt şi Gorj inclusiv municipiile Rm. Vâlcea, Drăgăşani, Craiova şi Slatina şi drumurile naţionale şi europene aferente, se vor semnala precipitaţii mixte care depun polei.

Între orele 08:00 si 10:00, local în judeţul Mureş, drumurile naţionale şi europene, inclusiv municipiul Târnăveni, se va semnala depunere de polei.

Între orele 08:00 si 11:00, local in judetul Cluj, inclusiv municipiul Huedin, vom avea ploaie care depune polei, ceata – vizibilitate scazuta local sub 200 m.

Între orele  07:00 si 10:00, local în judeţul Braşov, drumurile naţionale şi europene, inclusiv municipiile Braşov şi Făgăraş local în judeţul Covasna, drumurile naţionale şi europene, inclusiv municipiul Sfântu Gheorghe local în judeţul Harghita, drumurile naţionale şi europene, inclusiv municipiul Miercurea Ciuc, se va semnala depunere de polei.

De asemenea, Administratia Nationala de Meteorologie informează că în perioada 29 noiembrie, ora 20 - 30 noiembrie, ora 10 va ninge temporar în zona Carpaţilor Orientali, în sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Dobrogei şi Munteniei (inclusiv municipiul Bucureşti).

Stratul de zăpadă depus va măsura local 5...7 cm, iar vântul va sufla moderat, cu rafale de 30...40 km/h.

În Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia precipitaţiile vor fi mixte şi se vor menţine condiţiile de polei.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ