AVERTIZARE METEO! În mijlocul lunii martie, revin ninsorile şi vremea rea! Temperaturi negative în toată ţara
Dacă luna februrie s-a sfârşit cu temperaturi neobişnuit de calde pentru un început de primăvară, iată că în martie situaţia s-a schimbat radical. Meteorologii au emis o informare de vreme rea, temperaturile minime vor fi negative şi va apărea bruma.
Informarea este valabilă în intervalul 15 martie, ora 06 – 18 martie, ora 06, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În această perioadă, valorile termice vor fi în scădere, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Pe parcursul nopţilor se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă în cea mai mare parte a teritoriului, dar îndeosebi în nordul, centrul şi estul ţării şi în zonele deluroase din sud.
În cursul zilei de marţi, 15 martie vor fi precipitaţii slabe, mixte în regiunile nordice, iar la munte va ninge.