Avionul „cu piele de om” - invenţia revoluţionară a inginerilor militari britanici

| 22 aug, 2014

Avionul va fi dotat cu un sistem de senzori care vor permite învelişului său exterior să „simtă” avariile sau pericolele într-un mod similar celui în care pielea umană simte leziunile sau ameninţările din jur.

Inginerii de la BAE Systems – companie britanică din domeniu apărării – spun că tehnologia presupune acoperirea întregului corp al avionului cu zeci de mii de micro-senzori, capabili să detecteze potenţialele probleme înainte de apariţia acestora.

Sistemul va putea percepe şi măsura viteza vântului, temperatura, tensiunile în înveliş şi amplitudinea mişcărilor.

Tehnologia a fost propusă de Lydia Hyde, care a afirmat că ideea i-a venit în timp ce se uita la uscătorul de rufe automat, care usucă textilele spălate într-un tambur rotitor, în timp ce suflă aer cald asupra lor şi care foloseşte un senzor pentru a evita supraîncălzirea.

"Privind cum un simplu senzor poate fi folosit pentru a opri supraîncălzirea unui dispozitiv electrocasnic am început să mă gândesc la felul în care acest detaliu ar putea fi aplicat în activitatea mea şi ar putea duce la înlocuirea senzorilor masivi şi scumpi cu senzori ieftini, miniaturali şi multifuncţionali. Acest gând m-a adus la ideea unui avion sau unui automobil sau unui vapor care ar putea fi acoperite cu câteva mii de astfel de senzori pentru a crea o «piele inteligentă», care poate să simtă lumea din jurul ei şi să monitorizeze funcţionarea aparatului, prin detectarea tensiunii, căldurii şi a avariilor", a explicat Lydia Hyde.

Microsenzorii ar putea fi mici cât un fir de praf şi ar putea avea propria lor sursă de energie; ar putea fi chiar „împrăştiaţi” pe suprafaţa avionului cu un spray, ca vopseaua, spun experţii.

Aplicaţiile tehnologiei merg însă mult dincolo de domeniul militar:

  • aceşti microsenzori ar putea fi utilizaţi pentru a detecta condiţiile de mediu şi a emite o alertă în cazul în care sunt necesare reparaţii ale unor instalaţii - de exemplu diguri – înainte ca acestea să fie avariate grav şi să se producă un dezastru;
  • ar putea declanşa încălzirea ţevilor de apă, în iernile foarte friguroase, pentur a preveni îngheţarea şi crăparea lor.
  • aplicată maşinilor, ar putea face mai eficient sistemul reviziilor anuale şi ar preveni unele accidente.

Sursa: BBC News

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ