Avionul dispărut - 300 de obiecte, localizate: Nu îndrăznim să confirmăm că sunt fragmente ale avionului

| 27 mar, 2014

Aproximativ 300 de obiecte au fost localizate de către un satelit thailandez într-o zonă de căutare a zborului MH370, în sudul Oceanului Indian, în largul coastelor australiene, la nivelul oraşului Perth, a anunţat Agenţia publică thailandeză însărcinată cu sateliţii. Căutările unor fragmente ale avionului au fost suspendate joi, pentru a doua oară săptămâna aceasta, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a anunţat Australia, care conduce operaţiunile.

Circa 300 de obiecte, localizate de un satelit thailandez într-o zonă de căutare

"Un satelit thailandez a descoperit aproximativ 300 de obiecte, care au de la doi la 15 metri, plutind în sudul Oceanului Indian", la aproximativ 2.700 de kilometri în largul coastelor oraşului australian Perth, a declarat pentru AFP directorul Agenţiei publice GISTDA.

"Dar nu putem confirma, nu îndrăznim să confirmăm, că sunt fragmente ale avionului" care efectua cursa MH370, a adăugat oficialul thailandez.

Imaginile înregistrate de către satelit datează de marţi, dar au putut să fie analizate abia miercuri, a precizat Agenţia, adăugând că informaţia a fost transmisă Malaysiei.

Aceste obiecte sunt dispersate într-o zonă de câteva sute de kilometri pătraţi, la aproximativ 2.700 de kilometri sud-vest de Perth, şi la aproximativ 200 de kilometri distanţă de zona reperată de către un satelit francez aparţinând Airbus Defence and Space, potrivit agenţiei thailandeze.

Australia suspendă din nou căutările cu privire la MH370, din cauza condiţiilor meteorologice

"Toate avioanele revin la Perth (unul dintre cele mai importante oraşe de pe coasta de vest a Australiei), iar navele părăsesc zona de căutare", a anunţat Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA).

Şase avioane militare australiene, chineze, japoneze şi americane se aflau în misiune, împreună cu alte cinci avioane civile, scrutând zonele de căutare, la câteva mii de kilometri sud-vest depărtare de Perth.

De asemenea, cinci nave au fost chemate din zonă.

Malaysia a anunţat miercuri că imagini înregistrate de către un satelit Airbus Defence and Space relevă prezenţa a 122 de obiecte care pluteau într-un perimetru de 400 kilometri pătraţi, în sudul Oceanului Indian, în zona de căutare stabilită de ţările angajate.

În imagini înregistrate prin satelit, comunicate anterior de către Australia, China şi Franţa, apăreau de asemenea obiecte care pluteau în această zonă, unele cu o lungime de mai mulţi metri.

Deoarece nu au putut să fie recuperate şi identificate, este imposibil să se spună dacă aceste obiecte sunt fragmente din avionul de tip Beoing 777, care a dispărut pe 8 martie cu 239 de persoane la bord, în timp ce efectua o legătură Kuala Lumpur-Beijing.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ