AVIZ BUCUREŞTENILOR! Cinematograful Favorit se transformă într-un mall cultural
Primaria Sectorului 6 intentioneaza sa transforme cinematograful Favorit, ajuns o ruina plina de gunoaie si locuita de oameni ai strazii, intr-un mall cultural, dupa ce cladirea va fi cedata administratiei locale de catre Romania Film.
In cladire vor fi organizate sali de proiectie, spatii pentru concerte si piese de teatru, o biblioteca, oua spatii multifunctionale de conferinte si o cafenea, informeaza Digi24.
"Cladirea este astfel gandita incat pe fatada principala va avea un mesh (un anumit tip de ecran, n.red.) pe care se va putea viziona un spectacol care este la interior", a spus Marcel Bera, arhitectul sef al Sectorului 6.
Conform estimarilor, lucrarile vor costa aproape 8 milioane de euro si vor incepe anul viitor, urmand sa fie finalizate in circa trei ani.