Aviz fumătorilor! Se scumpesc ţigările
Deciziile Ministerului de Finanţe legate de accize vor duce la o nouă scumpire a ţigărilor. Cele mai ieftine pachete de ţigări vor costa cu 20-25 de bani în plus.
Ministerul Finanţelor a anunţat marii producători de tutun cum intenţionează să modifice accizele pentru anul viitor, iar JTI România a calculat un impact de scumpire a preţului unui pachet de ţigări din categoria mai ieftină de circa 20-25 bani, în funcţie de nivelul accizei.
Reprezentanţii MFP au anunţat companiile de tutun că va aplica în principiu un curs de schimb de 4,73 lei/euro, la nivelul din acest an, dar nu au exclus indexarea cu rata inflaţiei, în urma negocierilor cu FMI şi Comisia Europeană.
Prin creşterea accizei minime de la 81,5 euro la 84 de euro la 1.000 de ţigarete, nivelul taxei se ridică la 397,32 lei, ceea ce la cursul BCE de la 1 octombrie 2014 - 4,4093 lei/euro (la care se face raportarea către CE) înseamnă peste 90 de euro, nivelul care trebuia atins în 2018.
La un curs de schimb de 4,73 lei/euro, preţul unui pachet de ţigări din categoria celor mai ieftine se va scumpi cu circa 20 de bani, iar cele mai scumpe cu doar 10 bani. În cazul în care cursul la care se calculează acciza va fi indexat cu rata inflaţiei de la septembrie şi va urca la 4,8 lei/euro, atunci scumpirea va fi de aproximativ 25 şi 15 bani.
"Deja preţurile din categoriile ieftine sunt mult mai mari decât preţurile ţigărilor de pe piaţa neagră, iar prin această măsură se va mări ecartul şi o să vedem o creştere a contrabandei",a declarat Gilda Lazăr, corporate affairs JTI România.