Avocatul DORU BOȘTINĂ scapă de jumătate din pedeapsă după ce a denunțat în Dosarul Microsoft
Pedeapsa avocatului Doru Bostina a fost redusa la jumatate, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, pentru ca a denuntat fapte penale in cazul "Microsoft", se arata in motivarea deciziei de condamnare la trei ani de inchisoare, sentinta data de Curtea de Apel Ploiesti.
In acelasi dosar a fost condamnat si omul de afaceri Gruia Stoica, la patru ani de inchisoare, pentru cumparare de influenta.
Conform documentului citat, Doru Bostina beneficiaza de dispozitiile articolului 19 raportat la articolul 2 litera a) punctul 1 din Legea 682/2002, potrivit carora "persoana care are calitatea de martor si care a comis o infractiune grava, iar in timpul urmaririi penale sau al judecattii, denunta sau faciliteaza tragerea la raspundere penala a unor persoane care au savarsit astfel de infractiuni, beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedpsei prevazute de lege".
In momentul in care au dispus condamnarea lui Gruia Stoica si a lui Doru Bostina, magistratii au tinut cont si de conduita procesuala a celor doi.
"Daca inculpatul Stoica Gruia pe tot parcursul procesului penal a adoptat o atitudine de nerecunoastere a faptei, in opinia sa, dialogul purtat cu inculpatul Bostina Doru Catalin a reprezentat doar 'o discutie informala', acesta din urma, pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine cooperanta, recunoscand partial comiterea infractiunii retinuta in sarcina sa", conform motivarii instantei.
In plus, judecatorii Curtii de Apel Ploiesti au avut in vedere si pericolul public pe care il reprezinta omul de afaceri si avocatul.
Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de inchisoare si trei ani interzicerea unor drepturi pentru cumparare de influenta, in acelasi dosar avocatul Doru Bostina primind o pedeapsa de trei ani de inchisoare pentru trafic de influenta. Sentinta Curtii de Apel Ploiesti nu este definitiva, motiv pentru care aceasta a fost contestata la instanta suprema.
Judecatorii au decis sa scada din aceasta pedeapsa perioada in care Gruia Stoica a fost retinut pe o durata de 24 ore, in data de 29 ianuarie 2014, perioada in care acesta a fost arestat preventiv intre 30 ianuarie si 9 mai 2014, inclusiv, precum si perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 pana in prezent.
Gruia Stoica a fost arestat preventiv in acest dosar de coruptie la sfarsitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de catre procurorii anticoruptie de cumparare de influenta, dupa ce i-ar fi dat avocatului Doru Bostina trei milioane de euro pentru a afla pretul cerut de CFR Marfa la licitatia pentru transportarea carbunelui, organizata de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa si firma acestuia, GFR.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x