Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu OUG privind alegerile anticipate
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu OUG privind alegerile anticipate, considerând că modalitatea de desfăşurare a alegerilor pentru Parlament nu poate fi legiferată prin OUG.
De asemenea, el a precizat că în domeniul electoral, competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire efectivă a sistemului electoral naţional care este ”un drept suveran al Parlamentului”.
”Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile O.U.G. nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate. Avocatul Poporului atrage atenţia, între altele, că modalitatea de organizare a alegerilor pentru Parlamentul României nu poate fi legiferată pe calea ordonanţei de urgenţă, fiind împotriva întregii arhitecturi constituţionale (voinţei Constituantei) ca modalitatea de alegere a organului „reprezentativ suprem al poporului român” să fie dată Guvernului prin delegare. Este important de spus că, în domeniul electoral, competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire efectivă a sistemului electoral naţional care reprezintă un drept suveran al Parlamentului”, consideră instituţia.
În plus, conform Avocatului Poporului, O.U.G. nr. 26/2020 este neconstituţională, întrucât prevederile sale operează modificări în privinţa drepturilor electorale, pentru care Constituţia interzice, în mod expres, efectuarea de modificări de ordin legislativ pe calea ordonanţei de urgenţă. Este necesar, aşadar, ca modificările reglementărilor sistemului electoral să fie făcute prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare.
De asemenea, modificarea legislaţiei în materie de alegeri parlamentare prin ordonanţa de urgenţă are loc cu aproximativ 10 luni înaintea mandatului noului
parlament şi la mai puţin de 9-10 luni până la organizarea la termen a următoarelor alegeri parlamentare. Termenul este mult redus, la doar 3-4 luni, în eventualitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate.
”În consecinţă, Avocatul Poporului observă faptul că Guvernul nu respectă Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneţia, care recomandă, între altele, modificarea sistemelor de scrutin cu cel puţin un an înainte de alegeri. Pe de altă parte, din textul O.U.G. nr. 26/2020, reiese posibilitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate la aceeaşi dată cu alegerile locale generale în mod excepţional în anul 2020. În context, Avocatul Poporului menţionează că legile trebuie să reglementeze pentru viitor toate situaţiile posibile care se pot ivi, fără a se limita la doar una dintre ele. Or, prevederea din actul normativ susmenţionat se referă doar la situaţia anului 2020, nereglementând posibilitatea aplicării ei şi pentru alte situaţii posibile viitoare, ulterioare anului 2020. Acceptarea unui asemenea text ar însemna că oricând legiuitorul - inclusiv guvernul, abuzând de atributul delegării legislative - ar putea crea excepţii în funcţie de interesul politic de moment al organizării mai multor alegeri în aceeaşi dată”, argumentează Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului mai constată faptul că, prin ordonanţa de urgenţă s-a păstrat sistemul de vot pe liste judeţene de candidaţi, dar s-a acordat posibilitatea de exprimare a votului oriunde pe teritoriul ţării. Or, acest lucru era posibil doar concomitent cu modificarea sistemului electoral cu vot pe liste naţionale ale competitorilor electorali, ceea ce nu s-a realizat.
În fine, Avocatul Poporului atrage atenţia că în textul O.U.G. nr. 26/2020 există prevederi care afectează dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, deoarece posibilitatea cetăţenilor de a-şi exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, indiferent de circumscripţia electorală, conduce inclusiv la distorsionarea rezultatelor alegerilor prin alterarea voinţei politice, exprimate prin vot, a cetăţenilor circumscripţiilor electorale, al căror număr stă la baza calculului normei de reprezentare, respectiv ale căror voturi ar trebui să asigure reprezentativitatea Parlamentului.
”Astfel, există posibilitatea teoretică ca un număr de voturi exprimate într-o circumscripţie electorală să fie mai mare decât numărul cetăţenilor rezidenţi, ajungându-se la situaţia în care norma de reprezentare va deveni ineficientă, fapt ce va determina lezarea dreptului de a fi ales al candidaţilor la alegerile parlamentare”, susţine Avocatul Poporului.
Ordonanţa de Urgenţă privind alegerile anticipate, care instituie dreptul alegătorilor de a vota oriunde, nu doar în circumscripţia electorală în care locuiesc, dublează numărul parlamentarilor diasporei şi instituie trei zile de vot în străinătate, a fosr respinsă de Senat, aflându-se în prezent în dezbaterea Camerei Deputaţilor, forul decizional în acest caz.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x