Avocatul Poporului: „Nu îmi este frică de nimic, decât de Dumnezeu”
Avocatul Poporului (AP), Victor Ciorbea, a declarat că nu îi este frică de nimic, decât de Dumnezeu, după ce a fost întrebat vineri de jurnalişti dacă se teme de o revocare din funcţie.
„Nu îmi este teamă de nimic. Eu am demisionat mai mult decât oricine în ţara asta şi am avut presiuni mai mari decât oricine în ţara asta şi am făcut reforme mai importante decât oricine din ţara asta, deci nu mi-e frică de nimic, decât de Dumnezeu, în rest fiecare apreciază şi dacă poate să aprecieze cinstit, corect şi cât de cât legal, constituţional şi cu o minimă teamă şi de Dumnezeu, dacă crede în El, e bine, dacă nu, asta e", le-a răspuns Ciorbea gazetarilor, conform Agerpres.
Întrebat la ce presiuni se referă, el a spus că a dat declaraţia referitor la OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale, înainte de a verifica dacă sunt precedente în materie, însă în scurt timp a revenit asupra afirmaţiei sale.
"Eu nu cred că dumneavoastră aveţi numai oameni care incită, nu, aveţi foarte mulţi spectatori, telespectatori, moderatori, îi respect pe deplin, respect protestatarii, greşeala este a mea că m-am grăbit să vă dau atunci răspuns înainte de a verifica şi pe urmă să vă dau un răspuns în cunoştinţă de cauză (...) nu este vorba de presiuni (...) înseamnă că m-am exprimat greşit", a declarat Ciorbea.
Întrebat de gazetari dacă au fost presiuni de la politicieni, el a negat ferm. "Nu, niciun fel de presiuni, ce fel de presiuni?", a spus Ciorbea. Chestionat dacă a luat în calcul să îşi dea demisia, având în vedere şi protestele de stradă, Ciorbea a răspuns: "Daţi-i înainte cu demisia şi cu povestea dumneavoastră! Vă las să o duceţi până unde vreţi".
În ceea ce priveşte nemulţumirile faţă de Avocatul Poporului exprimate în cadrul protestelor, el a menţionat că este deschis la orice fel de critici.
"Sunt sensibil la orice fel de critici şi sunt deschis la orice fel de critici. Vă voi trimite acel cuvânt introductiv de aproape 30 de pagini pe care l-am trimis la Parlament, la cele două Camere, care însoţeşte Raportul de activitate pe 2016, care consemnează că în ultimii trei ani a crescut substanţial, chiar s-a dublat sau triplat numărul de sesizări din oficiu, numărul de anchete, de recomandări, rapoarte speciale, temeinicia acestora, consistenţa lor, faptul că nu sunt rapoarte de 3 sau 7 pagini, ci de peste 400 de pagini", a adăugat Ciorbea.